Jurnalul.ro Ştiri Politică Barna: Sesizarea la CCR, încercare disperată a Guvernului de a refuza confruntarea cu Parlamentul

Barna: Sesizarea la CCR, încercare disperată a Guvernului de a refuza confruntarea cu Parlamentul

Preşedintele USR, Dan Barna, a declarat joi, la Bistriţa, că, în opinia sa, decizia Guvernului de a sesiza Curtea Constituţională pentru a reclama existenţa unui conflict juridic cu şeful statului reprezintă "o încercare disperată de a refuza confruntarea cu Parlamentul şi cu realitatea electorală a acestui moment".

"Mesajul preşedintelui este mesajul cumva consecvent cu poziţia pe care o are şi USR şi pe care am avut-o tot timpul: este nevoie de alegeri anticipate, aceasta este poziţia pe care i-am transmis-o preşedintelui de câte ori am avut ocazia să stăm de vorbă. În momentul de faţă, acest guvern nu mai are legitimitate şi orice tertip, această sesizare la Curtea Constituţională, de încercare de a mai prelungi nişte termene, sunt pur şi simplu încercări disperate de a refuza confruntarea cu Parlamentul, care este confruntarea realităţii, confruntarea cu realitatea electorală a acestui moment şi cu realitatea lipsei de majoritate pe care o are PSD în Camera Deputaţilor", a afirmat Barna.

Liderul USR s-a arătat optimist în privinţa şanselor de a trece moţiunea de cenzură împotriva Guvernului Dăncilă şi a solicitat şi celorlalte partide din opoziţie să semneze pentru această moţiune.

"Eu sunt foarte optimist, pentru că am discutat şi cu liderul PNL, Ludovic Orban, noi am strâns deja semnăturile şi solicit şi celorlalte partide - ALDE, Pro România, PMP, UDMR - să contribuie şi ele la completarea listei de semnături, pentru a ajunge la acel 233 necesar trimiterii acasă a unui guvern care, repet, ţine România în loc şi, de fapt, ne împinge în spate", a spus Dan Barna, adăugând că garantează pentru fiecare parlamentar USR că va vota moţiunea de cenzură.

AGERPRES

Subiecte în articol: ccr Dan Barna guvern psd
TOP articole pe Jurnalul.ro:
Parteneri