Preşedintele USR, Dan Barna, a declarat, miercuri, că va susţine Guvernul Orban când obiectivele acordului politic sau proiectele necesare României ajung pe agendă, menţionând că ''voturile USR nu sunt în alb''.
"Noi am spus de la început: voturile nu sunt în alb. Vom susţine acest Guvern de fiecare dată când obiectivele, fie cele din acordul politic, fie cele care sunt într-adevăr necesare României, vor ajunge pe agendă şi vom fi la fel de în Opoziţie dacă vor fi derapaje sau alte măsuri care se duc în zona de clientelism politic şi măsuri specifice vechii clase politice", a afirmat Barna, într-o conferinţă de presă, întrebat în legătură cu susţinerea Guvernului Orban în Parlament.
El a adăugat că voturile parlamentarilor USR la dezbaterea bugetului de stat vor fi condiţionate de respectarea acordului politic.
"Majoritatea de care este nevoie în Parlament pentru buget, spre exemplu, este evident condiţionată de respectarea acordului politic pe care l-am semnat", a spus Barna.