Jurnalul.ro Ştiri Observator Barurile care nu au terasă suferă de dorul fumătorilor

Barurile care nu au terasă suferă de dorul fumătorilor

de Dan Radu    |   

La două luni de la intrarea în vigoare a legii care interzice fumatul în spaţii publice, efectele încep să fie resimţite de localurile în care îşi făceau veacul fumătorii. Până acum, pierderile sunt inegale. Barurile cu terase nu au fost afectate foarte mult, însă în locurile în care nu se stă decât înăuntru a cam început să bată vântul.

Interzicerea fumatului în localuri a făcut ca terasele să se umple mai devreme decât ar fi permis-o vremea. Pierderile sunt mai mici unde fumătorii au o masă la care să stea seara bine îmbrăcaţi, însă destul de însemnate acolo unde spaţiul nu permite scoaterea meselor în exterior.

„Sigur că s-a simţit o diferenţă de la intrarea în vigoare a legii. Încă nu putem face o estimare a pierderilor, dar ne resimţim”, spune reprezentanta unui bar din Centrul Vechi. Structura clădirii face imposibilă improvizarea unei terase. Mai norocoşi, vecinii lor de la „The Drunken Lords” spun că posibilitatea de a scoate câteva mese afară i-a salvat de la pierderi mari.

„Lumea s-a obişnuit, clienţii ies afară la fumat. Locaţia are faţada numai din geamuri, care sunt ridicate. Le-am montat măsuţe afară şi stau foarte bine acolo. Am primit numai feedback pozitiv, în sensul că se simt mai bine acum că nu se mai fumează înăuntru”, spune reprezentanta localului. Vremea capricioasă a făcut, însă, ca şi terasele să fie o opţiune relativă pentru localurile care îi aveau pe fumători drept clientelă de bază. „Aş spune că am pierdut cam 70 la sută din clienţi”, spune proprietara unui bar din cartierul bucureştean Drumul Taberei, care adaugă că fiecare proprietar ar trebui să aibă opţiunea de a alege dacă clientela să fie formată fie din fumători, fie din nefumători.

Acelaşi lucru îl susţine şi Valentin Oltean, proprietarul Art Cafe din Sibiu, care aşteaptă o modificare a legii pentru a putea transforma clubul într-unul exclusiv pentru fumători, pe bază de legitimaţie.

„Nu cred că există vreo cârciumă, mai ales în zona noastră boemă, care să nu fi fost afectată. Vorbim de lume pentru care ideea de ţigară, ideea de pipă este mai mult decât ceea ce autorităţile încearcă să rezolve, adică un viciu. Sunt artişti care nu pot să explice ce vor de la tabloul respectiv decât dacă au pipa în mână”, spune Valentin Oltean.

Acesta adaugă că clubul său a fost fondat, iniţial, în ideea accesului pe bază de legitimaţie şi ar vrea să se revină la această idee, de data aceasta cu legitimaţie de fumător. „În alte părţi ale lumii această variantă este una viabilă şi ar puta fi şi la noi. Astfel ne-am fideliza cumva şi acei oameni puţini care ne vizitează zilnic, ştiind că este un loc pentru ei”, spune Oltean.

 

Interzicerea fumatului nu a dus la aglomerarea localurilor cu narghilele, aşa cum era de aşteptat. „Din experienţă putem spune că nu toţi fumătorii de ţigarete sunt şi fumători de narghilea, din acest motiv considerăm că Legea antifumat nu a determinat o creştere semnificativă a consumului de narghilea în rândul fumătorilor”, spune Kristina Rababah, manager al Ganesha Caffe.

Interzicerea fumatului a dus la închiderea a sute de baruri şi pub-uri în ţările occidentale, arată studiile economice. La noi, un astfel de studiu nu a fost încă realizat

 

TOP articole pe Jurnalul.ro:
Parteneri