- Jurnalul: De mai bine de patru ani buchisesc la „Panorame”, stimată doamnă Liliana Corobca, și-aș fi ipocrit să susțin că le-am citit integral. Toate trei - „Panorama comunismului în Moldova sovietică” (Polirom, 2019), „Panorama comunismului în România” (Polirom, 2020) și „Panorama postcomunismului în România” (Polirom, 2022) - adună nu mai puțin de 3.126 de pagini (dacă nu mă înșel). În plus, e pe cale să apară o nouă cercetare impresionantă: „Panorama postcomunismului în Republica Moldova”, vol. I și II. Sincere felicitări pentru puterea de a duce la capăt aceste proiecte indispensabile memoriei/ culturii noastre! Cum, când, în ce context a încolțit ideea conceperii primei „Panorame”, pentru că apoi bănuiesc că s-au legat firesc una de cealaltă? Și când, mai exact, va apărea și „Panorama postcomunismului Republica în Moldova”?
- Liliana Corobca: Vă mulțumesc mult, stimate domnule Florian Saiu, pentru aprecieri, felicitări și întrebări. Nu e o problemă că nu le-ați citit integral; fiind sinteze în zeci de domenii (cam 40 pentru fiecare volum), fiecare citește ce îl interesează mai întâi, în ideea că, la un moment dat, la timpul potrivit, își poate satisface curiozitatea sau completa cunoștințele/ cultura generală și în alte domenii, textele având, de obicei, și bibliografii tematice aduse la zi. Mă bucur că le considerați „proiecte indispensabile”. Probabil că m-aș fi temut să pornesc la drum cu pretenții și principii atât de înalte. Ambiția nu a lipsit desigur și mi-am dorit de la bun început să fie cât mai bune, „indispensabile” chiar, dar eram conștientă că la fiecare etapă pot apărea obstacole, prevăzute sau neprevăzute, care ar împiedica finalizarea volumelor. Primele trei panorame au apărut sub egida Institutului de Investigare a Crimelor Comunismului și Memoria Exilului Românesc (IICCMER), care a finanțat (parțial) publicarea la Editura Polirom, iar primul volum a fost și proiect de activitate în cadrul acestei instituții, unde lucrez și azi, la departamentul Exilul Românesc. Deși pare ciudat, prima panoramă (dedicată Moldovei Sovietice) s-a născut cu ocazia Centenarului Marii Uniri, în 2019.
Un proiect măreț
- Cum așa?
- Am propus atunci un proiect măreț despre anul 1918 și exilul românesc (o conferință). Dar când să identific participanții, nu m-am descurcat în timp util și atunci președintele IICCMER (din 2019), domnul Radu Preda, mi-a sugerat să mă gândesc la o conferință cu specialiști din Republica Moldova, fiind eu originară de acolo. Ei, cu specialiștii moldoveni mă descurc, cunosc mulți etc. Apoi, având deja experiență cu un simpozion internațional din 2015, dedicat lui Paul Goma, mi-am zis: hai să începem nu cu conferința, ci cu cartea. Iar la carte am avut toată libertatea (adică „spațiul” dorit: puteam include mai mulți autori decât la o conferință care durează câteva ore). Prima schemă avea 12 teme (mai mult din zona istoriei), iar dl R. Preda, teolog, s-a uitat și a întrebat delicat dacă nu putem include și religia. Mie, filolog, cu pregătire umanistă, atât mi-a trebuit: am adăugat și teatru, și muzică, și film, și religie, și minorități etc., etc.
- Minunat!
- A mai crescut schema, s-a mai rotunjit, câțiva autori au propus și ei teme interesante (îi rugasem să îmbunătățească schema, dacă e cazul). Propuneri nu au fost puține și a trebuit să mai renunț la câteva. Nu m-am gândit atunci la o serie de panorame, dar când prima a fost trimisă la tipar, mi-am dat seama ce proiect nemaipomenit va ieși și ce bine ar fi să avem așa ceva și pentru România. Am tatonat terenul, am sugerat colegilor, ba chiar i-am întrebat direct dacă nu pot și ei propune, tot în cadrul IICCMER, un proiect asemănător etc. Răspunsul lor (îmi amintesc că îl întrebasem pe domnul Alin Mureșan, fost director IICCMER) a fost că este imposibil, că sunt multe tabere și că nu, niciodată... Așadar, prima problemă era a taberelor, a grupurilor.
Fără parti-pris-uri
- Specific României...
- Și în R. Moldova există mai multe tabere, de care am reușit să fac abstracție, fiind de mult plecată (habar nu aveam de ele, de fapt), dar nici în România nu m-a interesat să fac parte dintr-un grup anume. În cazul Panoramelor, asta a fost un mare avantaj, mai mult decât atât, m-au interesat specialiștii din toate taberele posibile, din toate generațiile, din toate centrele științifice importante din țară și chiar din afară (adică nu doar din București) etc. Am fost atentă când mi-am exprimat opiniile publice, să nu jignesc vreo susceptibilitate și să nu îndepărtez autorii mai sensibili... Panorama postcomunismului în Republica Moldova era proiectată să apară la sfârșitul anului 2023, în două volume, la Editura Institutului Cultural Român. Dar va vedea lumina tiparului anul acesta, în curând.
- Dar cum reușiti, stimată doamnă Liliana Corobca, filologă prin formație, să rânduiți atâtea și atâtea studii din atât de diverse domenii - educație, cultură, politică, servicii secrete, sport, muzică, artă etc.? Cum ați izbutit să identificați și să convingeți un număr impresionant de cercetători, profesori, specialiști să vi se alăture? Ce abilități magice stăpâniți, dincolo de munca titanică?
- Jumătate de răspuns se află mai sus, iar cealaltă jumătate ar suna cam așa: m-am gândit că, indiferent de pregătire și de formație, nu există persoană care să fie foarte competentă în toate cele peste 40 de domenii. Deci, mi-am asumat un risc (mai multe chiar) și oricine și l-ar fi asumat. Nu sunt istoric, dar mai mult de jumătate din teme nu țin strict de istorie, ci de politologie, artă, literatură, ecologie, arhitectură, sport etc. Am găsit destul de ușor specialiștii, uneori singură, dar deseori am consultat alți autori, am cerut recomandări, am studiat biografii. Cred că autorii s-au lăsat convinși de proiectul cărții, de claritatea cerințelor și de propria mea biografie (din care reiese, sper, că sunt muncitoare și duc lucrurile la bun sfârșit). M-am înarmat (vorba vine!) cu multă răbdare și optimism, refuzurile nu m-au demoralizat (și eu am refuzat câteva invitații de colaborare), iar textele primite m-au bucurat enorm și nu am ezitat să le spun asta autorilor.
(Post)comunismul, dincoace și dincolo de Prut
- Acest proiect editorial tricefal a pus față-n față cercetarea comunismului de dincolo de Prut cu studierea comunismului (și postcomunismului) din România. Ce leagă și ce dezleagă, stimată doamnă, comunismul de peste Prut cu/ de cel din Țara-Mamă? Dar „postcomunismele” - cum se prind, cum se desprind?
- Sper ca un cititor atent și pasionat (nu eu, editorul și coordonatorul) să răspundă detaliat la asemenea minunate întrebări. Am spus într-o notă asupra ediției că îmi imaginam aceste panorame în oglindă, puse față în față. Mai mult decât atât, a treia trebuia să fie a postcomunismului din România și Republica Moldova. Dar s-au adunat atât de multe subiecte, că nu a mai fost realist un asemenea proiect (unionist), că ar fi trebuit să renunț la prea multe subiecte (vreo 20) și că ar fi fost mare păcat… După 1945, politica impusă de sovietici a fost asemănătoare pe ambele maluri ale Prutului, dar România a avut un regim comunist destul de original, mai ales după 1965, în timp ce Republica Sovietică Socialistă Moldovenească s-a identificat cu politica Uniunii Sovietice, de unde veneau toate ordinele. Politica antiromânească feroce din RSSM este greu de conceput azi, aici, în România, dar reiese foarte clar din panoramele noastre (nr. 1 și nr. 4-5 care vor apărea în curând). La fiecare temă comună se pot găsi și asemănări, și deosebiri, dar crearea unei noi identități, a unei națiuni „moldovenești” și interdicția „românismului” este o constantă de-a lungul întregii perioade comuniste și pe alocuri chiar și după. În postcomunism, lucrurile s-au schimbat radical, inclusiv în domeniul identitar, avem și aici fenomene esențial diferite, un război în R. Moldova, o mineriadă în România, dar cel mai important e că R. Moldova a rămas în sfera de influență a Rusiei, în timp ce România a devenit membră a Uniunii Europene și a NATO.
Subiecte perfect necunoscute
- S-au scris, fără îndoială, multe și felurite studii relaționate cu perioada comunistă în România și Moldova sovietică (probabil nici măcar unul de anvergura „Panoramelor”), dar ce propun nou aceste trei cărți monumentale - în afara caracterului de sinteză? Asupra căror aspecte ați atrage atenția în mod special? Ce informație/ document v-a frapat în mod extraordinar?
- Mă simt ca o mamă care trebuie să spună ce copil iubește mai mult. Tuturor le găsesc merite. Multe sinteze au fost scrise pe baza cercetărilor și publicațiilor anterioare ale autorilor, dar mai mult de jumătate constituie material inedit, sunt texte scrise special pentru panoramele noastre. De asemenea, alăturarea temelor este originală și ne duce la concluzii inedite sau mult mai clare, în orice caz. Nu aș putea atrage atenția asupra unuia sau a câtorva aspecte, depinde și de public, și de interesul sau preocupările de moment ale cititorilor, depinde și de stilul autorilor. Nu aș putea spune nici că unele teme sunt mai importante decât altele. Panoramele și-au dorit să fie și instrumente de lucru, să ajute cercetătorii în domeniu, dar și pe autori, să fie contactați și implicați în viitoare proiecte. Toate panoramele conțin ample capitole dedicate autorilor, cu bibliografii, iar panoramele postcomunismului au și rezumate în limba engleză, și cuvinte-cheie. Am aflat multe lucruri noi, citind și recitind textele, unele perfecte, impecabile, în felul lor. Oamenii cu care am lucrat m-au impresionat în mod egal, la fel ca textele pe care le-au scris. După prima panoramă a început pandemia și, în timp ce lumea suferea de izolare și incertitudine, eu comunicam cu zeci de oameni de rară calitate profesională și umană. Cu multă recunoștință și tandrețe mă gândesc la autorii panoramelor. Altfel, dacă prin „studii relaționate” aveți în vedere studii comparate între R. Moldova și România, să știți că nu prea există. Dar ca să poți compara, trebuie să cunoști ambele subiecte. M-am gândit că în România s-a publicat câte ceva într-un domeniu sau altul despre R. Moldova, dar cele mai multe subiecte erau perfect necunoscute. O panoramă este foarte utilă în acest sens și abia acum putem face comparații.
Un cârlig întins de Rusia bolșevică
- M-a impresionat profund, probabil pentru că nu știam mare lucru relaționat cu istoria comunismului din stânga Nistrului, așezarea sub lupă (în Panorama închinată Moldovei sovietice) a „capului de pod” RASSM, un „cârlig” de fapt pentru agățarea Basarabiei și bulversarea României Mari, întins de Rusia bolșevică începând cu anii ‘20. Foametea (1932-1933) (Legea celor cinci spice de grâu), masacrele de la Nistru, politica lingvistică, preoții omorâți, Biserica vie („După 24 de ani de putere sovietică, în august 1941, autoritățile militare române au găsit o singură biserică deschisă în stânga Nistrului, în cimitirul nr. 2 din Odessa” - este menționat la un moment dat - tulburător!) - toate aceste nenorociri (ah, să nu uit de „kultarmeițî”, muncitorii din domeniul Culturii) - au fost și sunt repetate/ reinventate de ruși inclusiv astăzi în zonă, într-un nesfârșit joc divide et impera. Și-acum întrebarea: ce soluție de rezolvare a acestei crize geopolitice prelungite sute de ani întrezăriți ca femeie instruită/ educată care s-a născut și a trăit o parte din viață în Basarabia? Ce credeți că ar trebui să se facă pentru a fi bine tuturor oamenilor (români, ucraineni, ruși, găgăuzi etc.)? Cum arată harta ideală a acestei regiuni în viziunea Lilianei Corobca?
- Să spunem că vă referiți la textul „RASSM: formare și evoluție” de Valentin Burlacu și Gheorghe Cojocaru, o excepțională sinteză (din prima panoramă) și, iată, o noutate în spațiul românesc, unde problema Transnistriei este încă o „terra incognita” pentru publicul larg. În următoarea panoramă dedicată Republicii Moldova (în curs de apariție), subiectul este continuat exemplar de Mariana S. Țăranu (abia aștept să apară și să ajungă la cititori!).
„Nu există hartă ideală pentru Republica Moldova”
- Și noi!
- E bună observația privind „cârligul”, care e valabil(ă) și azi, din păcate. Precizez că o parte a vieții (primii 15 ani) am trăit în Moldova Sovietică, republică a Uniunii Sovietice, apoi am prins primii șase ani din existența Republicii Moldova, iar de 25 de ani încoace locuiesc în România. Nici Republica Moldova, nici, cu atât mai puțin, Moldova Sovietică nu s-au identificat cu Basarabia, care sună atât de românește și de romantic. Ca „femeie instruită”, dar mai ales ca editor al acestor panorame, mi-am pus deseori întrebarea dumneavoastră. Mă preocupă și acum. Ca să nu dau un răspuns prea crunt și prea lucid, fac apel și la vocația mea scriitoricească: pe lumea asta sunt prea puține teritorii cu „hartă ideală”, dar sunt și câteva, unde harta n-a fost ideală niciodată. Ei, nu există hartă ideală pentru Republica Moldova, în niciun context și e posibil, e realist, ca nici să nu existe. Nici variantele de context nu sunt așa de numeroase: ne unim sau nu ne unim. Așa cum sugerați în întrebare, avem o criză geopolitică de sute de ani și vrem, ridicând bețișorul fermecat, s-o rezolvăm cât ai clipi? Este un teritoriu problematic și așa va rămâne încă vreo două sute de ani. Dacă așteptați să spun: unirea cu România constituie soluția ideală și rezolvarea tuturor crizelor, ei bine, e o soluție, desigur, probabil cea mai bună, dar nu cu niște guvernanți incompetenți și corupți, care nu au credibilitate și își văd doar de interesele proprii. Dar nici cu guvernanți ideali nu va fi foarte simplu. Prin „bine pentru toți” înțeleg, în primul rând, pace pentru toți. De aceea, cred că tot felul de conflicte care ar putea genera vreun război civil sunt de evitat. Oricum, cu dezastrele în domeniul migrației și al natalității unele probleme se vor rezolva de la sine.
Greșeli ispășite (la Stalingrad)
- A greșit România față de țara ruptă din Moldova lui Ștefan de ruși față de ea însăși? Ar fi trebuit să respingă ultimatumul din 1940, în urma căruia a pierdut fără să tragă un foc Basarabia, Bucovina, Herța? Mulți intelectuali de la Chișinău reproșează acest aspect României astăzi, poate pe bună dreptate…
- Ei, și dacă o fi greșit, și-o fi ispășit vina la bătălia de la Stalingrad. A încercat să compenseze acel abandon și a plătit cu moartea a mii de tineri români nevinovați. Oamenii sunt mai prețioși decât teritoriile, dar sunt situații când vrei să alegi răul cel mai mic și nicio soluție nu este ideală. Nu sunt la curent cu ce se mai reproșează, dar reproșurile nu sunt constructive, în general. Istoria mă interesează pentru a găsi soluțiile cele mai bune pentru viitor. Altfel, s-au făcut greșeli și se mai fac, că deh, errare humanum est. Cred că a curs multă cerneală pe acest subiect și nu simt nevoia să mai fac și eu niște afirmații inutile…
Cărțile (re)unirii
- Punând față-n față „Panoramele” și înțelegându-le ca nimeni altcineva, ce opinie aveți, stimată doamnă: este până la urmă posibilă (re)unirea Basarabiei cu România? Ori a trecut vremea planurilor unioniste, fiecare Românie urmând să-și împlinească destinul?
- Se zice că pe o femeie ori o iubești, ori o înțelegi. Am ratat în 1990/91 „nunta” din dragoste (unirea), cu podul de flori, cu emoții mari, acum avem a doua variantă la dispoziție. Să ne cunoaștem, să înțelegem mai bine prin ce am trecut, cine/cum suntem, ce ne apropie mult de tot și ce ne dezbină (încă). Ar fi la mai mare căutare acum profesionalismul, luciditatea, pragmatismul. Fiecare panoramă încearcă să apropie oameni diferiți, domenii diferite, iar toate împreună (trei publicate plus alte două viitoare) își propun să apropie discret și tandru România de Republica Moldova.
- Frumos exprimat.
- Este modul meu de a uni aceste țări ale mele, de a încerca o unire adevărată, una plină de nuanțe, de capcane neașteptate, de porți deschise și de ziduri inaccesibile, până una, alta. Hotarele sunt convenționale, de fapt. Dar ca să răspund textual la întrebare: nu, nu este posibilă (re)unirea Basarabiei cu România. Basarabia nu există decât simbolic. Dar noi vrem unire reală, nu metaforică, deci trebuie să ne unim cu ceva care există (pe hartă), țintim unirea cu Republica Moldova, care, istoric vorbind, nu coincide cu Basarabia istorică, ciuntită strategic; „(re)unirea Basarabiei cu România” este o manipulare ieftină, care ne induce în eroare și ne îndepărtează de orice unire. Tocmai de asta am ținut să apară atâtea panorame, ca să înțeleagă toți românii că noțiunea de „Basarabie” a suferit niște modificări, că a fost interzisă în timpul comunismului și că scriind pe toate gardurile că „Basarabia e România” nu contribui cu nimic la apropierea mult visată. Oficial, nici în 1918, unirea nu s-a făcut cu Basarabia, ci cu Republica Democratică Moldovenească (Basarabia fiind între paranteze, vezi Actul Unirii).
Podul de flori și serviciile secrete ex-sovietice
- Corect.
- M-am ciocnit, la un moment dat, de sintagme precum: „Ucraina este Rusia”, „Kosovo e Serbia”. Primul lucru care ne atrage atenția e că și Kosovo, și Ucraina sunt zone de război, iar Moldova stă de mult pe un butoi cu pulbere, la propriu, numai depozitul militar de la Cobasna (din Transnistria) cât face! Plus că formula comună ne duce cu gândul că formula „Basarabia e România” are origini cam străine. Nici „fiecare Românie” nu sună prea realist. Vă recomand o plimbare prin Chișinău, unde locuitorilor li se recomandă călduros, la orice pas, să își iubească țara, care este minunată etc. Să ne imaginăm câte ministere, ambasade, consilieri, șefi mari și mici, deputați și-ar pierde din privilegii, dacă „țara” ar dispărea de pe hartă? Cu mare greu, s-a recunoscut oficial că se vorbește limba română în R. Moldova. Mai cred că unirea e posibilă la masa mare a negocierilor internaționale, ca în 1918, și că România nu prea are personaje capabile de jocuri diplomatice subtile și sofisticate sau, dacă le are, le ține bine ascunse. Pe diplomații moldoveni (în funcție) nu-I văd făcând „lobby” pentru unire. Iar despre podul de flori am citit că a fost organizat de serviciile secrete ex-sovietice (sper să nu fie adevărat!) Ați spus foarte bine, „planuri unioniste”, care, probabil, au tot existat și vor tot exista, dar mai ferite vederii publice, uneori chiar prea discrete și vulnerabile.
După 1945, politica impusă de sovietici a fost asemănătoare pe ambele maluri ale Prutului, dar România a avut un regim comunist destul de original, mai ales după 1965, în timp ce Republica Sovietică Socialistă Moldovenească s-a identificat cu politica Uniunii Sovietice, de unde veneau toate ordinele”, Liliana Corobca, cercetătoare
Politica antiromânească feroce din RSSM este greu de conceput azi, aici, în România”, Liliana Corobca, cercetătoare
„O parte a vieții (primii 15 ani) am trăit în Moldova Sovietică, republică a Uniunii Sovietice, apoi am prins primii șase ani din existența Republicii Moldova, iar de 25 de ani încoace locuiesc în România”, Liliana Corobca, cercetătoare
Nici Republica Moldova, nici, cu atât mai puțin, Moldova Sovietică nu s-au identificat cu Basarabia, care sună atât de românește și de romantic”, Liliana Corobca, cercetătoare
3.126 de pagini adună monumentalele volume „Panorama comunismului în Moldova sovietică” (Polirom, 2019), „Panorama comunismului în România” (Polirom, 2020) și „Panorama postcomunismului în România” (Polirom, 2022)
Nu există hartă ideală pentru Republica Moldova, în niciun context și e posibil, e realist, ca nici să nu existe”, Liliana Corobca, cercetătoare
„Fiecare panoramă încearcă să apropie oameni diferiți, domenii diferite, iar toate împreună (trei publicate plus alte două viitoare) își propun să apropie discret și tandru România de Republica Moldova”, Liliana Corobca, cercetătoare
„Mai cred că unirea e posibilă la masa mare a negocierilor internaționale, ca în 1918, și că România nu prea are personaje capabile de jocuri diplomatice subtile și sofisticate sau, dacă le are, le ține bine ascunse”, Liliana Corobca, cercetătoare