Jurnalul.ro Ştiri Politică Băsescu:Nu am luat încă o decizie privind candidatura mea la Primăria Capitalei

Băsescu:Nu am luat încă o decizie privind candidatura mea la Primăria Capitalei

Preşedintele Mişcării Populare (MP), Traian Băsescu, a declarat duminică, la B1 Tv, că nu a luat încă o decizie în privinţa unei candidaturi la funcţia de primar general al Capitalei, întrucât se gândeşte că ar putea exista o contradicţie cu faptul că promovează MP ca pe un partid nou.

"Nu există încă o decizie luată în acest sens. Nici a mea, nici a partidului (...)Vă pot spune unde este cea mai mare reţinere pe care eu o am. Discutăm de crearea unui partid nou. Cu oameni mai noi, nu neapărat născuţi acum, chiar dacă au unii 60 de ani, (...). Sigur că va participa la alegeri, dar e prima dată când e în politică, adică nişte feţe mai noi, chiar dacă nu cu experienţă zero - că politica înseamnă şi experienţă de viaţă, nu numai tinereţe. Deci, în condiţiile în care vorbim de un partid nou, mă întreb cât de contradictorie ar fi prezenţa într-o competiţie electorală", a declarat Traian Băsescu întrebat dacă va candida la funcţia de primar general al Capitalei.

Preşedintele MP a reamintit că a fost edil-şef al Bucureştiului şi a spus că marea problemă a Capitalei este împărţirea bugetului în şapte.

"Cangrena Bucureştiului o reprezintă cele şapte bugete pe care le are Capitala, un buget al Primăriei Capitalei şi alte şase la sectoare. (...) Marea problemă a Capitalei este o ticăloşie făcută de Adrian Năstase, neînţelegând că un oraş este mai important decât bătălia cu mine, când a dat o ordonanţă de urgenţă prin care bugetul Primăriei Capitalei se disipa în şapte bugete. (...) În condiţiile în care Capitala are de asigurat serviciile vitale ale Bucureştiului - încălzire, apă, transport, repararea magistralelor rutiere principale, spitalele - (...)să muţi la Sectoare 50% din bugetul Primăriei Capitalei este o crimă. Primarii de sector, sigur, de asta au bani de panseluţe", a afirmat Băsescu.

Conform preşedintelui MP, aceste bugete ar trebui unificate la Consiliul General al Capitalei, el a menţionat că acesta a fost unul dintre obiectivele sale ca preşedinte.

"Vă pot spune că a fost unul din obiectivele mele şi când eram preşedinte şi nu am reuşit din cauza a doi primari de sector pe care-i avea PDL-ul, îi avea pe Negoiţă (Liviu Negoiţă - n.r.) la 3 şi pe Poteraş la 6. S-a opus şi Emil (Boc - n.r.), a fost mai slab decât trebuia să fie. În mod normal, bugetele de sectoare trebuie date de Consiliul General. Consiliul General spune: din atribuţiunile mele ca şi primărie mare a Capitalei am de făcut de asta, iar voi - care aveţi şi voi de făcut parcuri de sector, părculeţe, aveţi de îngrijit curtea şcolii, aveţi de făcut asta - ai buget atât, votat de Consiliul General, (...) iar restul trebuie concentrat pe ce e de făcut în Bucureşti", a declarat Băsescu, dând ca exemplu faptul că în Bucureşti este nevoie de zeci de pasaje subterane şi parcări, investiţii care necesită fonduri importante.  

Subiecte în articol: traian basescu
TOP articole pe Jurnalul.ro:
Parteneri