Potrivit Antena 3 CNN, patronii chioşcurilor care vindeau mâncare încălcau și cele mai elementare norme de igienă. Ei și-au vărsat nervii pe comisari.
Din opt tarabe verificate niciuna nu a fost găsită în regulă. Sosurile, care în mod normal ar fi trebuit ţinute la o temperatură cuprinsă între 0 şi 4 grade Celsius, erau ţinute în soare, pe tarabe, la o temperatură de 26 de grade Celsius.
Spiritele s-au calmat după ce comisarii au sunat la 112, iar la fața locului au ajuns mai multe echipaje de poliție și jandarmi.
"În Satul de Vacanţă a ieşit, în această seară, o întreagă revoluţie. Suntem deja la a patra acţiune de control din această vară. De cele mai multe ori, carnea, şi mai ales cea de porc, păstrată în condiţii improprii reprezintă o bombă toxică", a declarat Horia Constantinescu, preşedintele ANPC.
Comisarii de la Protecţia Conusmatorilor promit că vor continua controalele pentru ca turiştii să nu schimbe camerele de hotel cu salonele de spital.
sat vacanta