Jurnalul.ro Special Anchete Bătaie de joc a Poliției în cazul “Alexandra”. Raportări la mișto ale IPJ Olt către MAI

Bătaie de joc a Poliției în cazul “Alexandra”. Raportări la mișto ale IPJ Olt către MAI

de Ion Alexandru    |   

Absolut inadmisibile acțiunile pe care autoritățile implicate în căutarea Alexandrei Măceșanu le-au efectuat în ziua răpirii, dar și în ziua presupusei ucideri, precum și în ziua în care suspectul Gheorghe Dincă a fost identificat oficial. Comisarul șef Nicolae Alexe, ex-adjunctul șefului IPJ Olt, a întocmit o fișă de eveniment, pe care a transmis-o Direcției Generale de Management Operațional, din cuprinsul căreia răzbate bătaia de joc în care s-a acționat în toată această perioadă. Se omite, în acest document, faptul că, încă din 24 iulie, părinții Alexandrei au sesizat dispariția la postul de poli’ie din Dobrosloveni, iar la o distanță de șapte ore de la primul apel pe care adolescenta l-a dat la Serviciul 112, în care anunța că a fost răpită și violată, fiind sechestrată într-o casă din Caracal, raportul informează că victima a plecat de acasă pentru a se întâlni cu un tânăr și nu a mai revenit. Documentul este absolut incredibil, însă nu este singurul de acest gen în acest caz. La Secțiunea “Copii dispăruți” de pe site-ul IGPR, atât Alexandra Măceșanu, cât și Luiza Melencu figurează, și în acest moment, ca plecate voluntar de la domicilii și că nu au mai revenit.

 

Părinții Alexandrei Măceșanu au sesizat Postul de Polițe din Dobrosloveni în seara zilei de 24 iulie 2019, după ce, la ora 10.00, aceasta a plecat de acasă, pentru a se deplasa la Caracal. Însă, conform fișei de eveniment nr. 141027966-0719, întocmită de IPJ Olt, sub semnătura comisarului-șef Nicolae Alexe, se menționează, negru pe alb, că dispariția a fost semnalată de părinții Alexandrei în data de 25 iulie 2019, la ora 8.30. Asta, în condițiile în care Poliția știa încă din seara precedentă acest lucru. Mai mult, în fișa de eveniment se menționează că părinții Alexandrei au reclamat că aceasta a plecat “voluntar” de la domiciliu și nu a mai revenit.

Mai scandalos decât descrierea făcută în acest raport din fișa de eveniment, înaintat de IPJ Olt, prin Centrul Operațional, către Direcția Generală de Management Operațional din MAI, este data și ora la care s-a făcut această informare. 25 iulie 2019, ora 18.18. Adică la 7 ore și 13 minute după ce Alexandra Măceșanu a apelat, de pe telefonul lui Gheorghe Dincă, prima dată Serviciul 112. De atunci și până la ora redactării informării, Alexandra a apelat de încă două ori Serviciul 112, a vorbit atât cu operatoarea de la STS, cât și cu dispecerul din cadrul IPJ Olt, însărcinat cu preluarea acestor apeluri, dar a și fost contactată în mai multe rânduri de un agent de poliție din Caracal, de pe telefonul său personal, purtând discuții atât cu acesta, cât și cu șeful Biroului Investigații Criminale din cadrul Poliției Municipiului Caracal.

 

S-a solicitat darea în urmărire, deși știau unde este

Deși Alexandra a făcut descrieri exacte că a fost răpită, cu o zi înainte, de “un domn”, care conducea o mașină gri, cu “boturi turtite”, care a dus-o inițial, la Caracal, în spatele liceului, unde, pe bancheta mașinii, a lovit-o, a legat-o, i-a opturat vederea cu o bandă adezivă, după care a transportat-o “peste dig” și a dus-o într-o casă din cartierul Bold, unde a bătut-o și a violat-o, în fișa de eveniment se raporta, pe 25 iulie, la ora 18.18, că, “din primele verificări, s-a stablit că Alexandra intenționa să se întâlnească cu un tânăr pe raza municipiului Caracal, iar familia nu a mai putut să o contaceze”. Abia aici sunt descrise semnalmentele și hainele cu care era îmbrăcată și “se solicită punerea minorei sub urmărire națională”.

Iar bătaia de joc atinge apogeul când această fișă de eveniment este updatată, în data de 26 iulie 2019, la ora 10.53. Încă din cursul nopții de 25 spre 26 iulie a fost idetificată casa lui Dincă, s-a obținut inutilul mandat de percheziție și, la ora 6.00, procurorii și poțițiștii au descins pe proprietatea suspectului, acesta fiind reținut de DIICOT pentru viol și răpire. Numai că în fișa de eveniment, la aproape cinci ore de la reținerea lui Dincă, se menționează spre informarea Ministerului de Interne că “în 25 iulie 2019, la ora 11.15, a fost sesizat Serviciul 112, Alexandra declarând că a fost răpită și violată, fiind efectuate trei percheziții la Caracal, unde participă 55 de polițiști”. Nimic despre reținerea lui Dincă, despre identificarea elementelor descrise de Alexandra cu privire la locație, nimic despre autoturismul gri și nimic despre faptul că familia Alexandrei a fost contactată de un complice al lui Dincă, pentru a “liniști” părinții și pentru a-i anunța că minora a fost dusă, în Anglia, “la muncă”.

 

Poliția sugerează oficial că victimele au fugit de acasă

Absurdul merge și mai departe în acest caz. Astăzi se împlinesc 21 de zile de la răpirea Alexandrei Măceșanu. Iar mâine se împlinesc patru luni de la dispariția Luizei Melencu, despre care Gheorghe Dincă susține, de asemenea, că a ucis-o. Ei, bine, captura foto pe care o prezentăm alăturat reprezintă informațiile de ieri referitoare la cele două tinere postate la Secțiunea “Copii dispăruți” de pe site-ul oficial al Poliției Române. Și în prezent, persoanele figurează ca fiind “dispărute”, și că ultimele informații despre ele vorbesc despre plecări “voluntare” de la domiciliu, și că “nu au mai revenit”. Formulare identică cu cea existentă în fișa de eveniment întocmită de IPJ Olt și transmisă către Ministerul Afacerilor Interne.

 

Cumpănașu: “Nu mă las până când criminalii ăștia nu ajung în pușcărie”

Alexandru Cumpănașu, unchiul Alexandrei Măceșanu, a răbufnit cu privire la această fișă de eveniment. “Deși tatăl lui Alex merge pe 24 la Poliția Dobrosloveni să reclame dispariția, este trimis acasă. Iar conform fișei de evenimente oficială a MAI pentru acele zile, pe data de 25, IPJ Olt rapotează, la 18.18, că Alexandra figurează ca plecată voluntar, după ce aceasta sunase deja la 112 și vorbise cu doi polițiști de la Caracal pe telefoanele personale. Răpirea Alexandrei este raportată de șeful IPJ Olt – Alexe abia la ora 10.53, a doua zi, când monstrul se afla deja arestat de cinci ore și Centrul Operativ de la nivelul MAI nu mai putea face nimic pentru Alexandra! Nu mă las până când criminalii ăștia nu vor face pușcărie sau până când nu spun tot adevărul din spatele Animalului”, a precizat Alexandru Cumpănașu.

 

 

În fișa de eveniment înaintată de IPJ Olt se minte că dispariția Alexandrei a fost semnalată pe 25 iulie, dimineața. Apoi se transmit informații care vorbesc despre evenimente în derulare, întâmplate cu 24 de ore înainte

 

 

Subiecte în articol: alexandra măceșanu luiza melencu
TOP articole pe Jurnalul.ro:
Parteneri