Jurnalul.ro Ştiri Locale Caz revoltător în Eforie Sud. Un vârstnic a fost sechestrat într-o magazie

Caz revoltător în Eforie Sud. Un vârstnic a fost sechestrat într-o magazie

Un vârstnic a fost găsit sechestrat într-o magazie, în Eforie Sud. Primele informații arată că a fost închis acolo de către o rudă.

Polițiștii din Mangalia au fost sesizați miercuri că un bărbat de 73 de ani ar fi ținut împotriva voinței sale într-o anexă din curtea unei rude, din localitatea Eforie Sud.

Polițiștii au constatat că sesizarea se confirmă, dar precizează că bărbatul nu avea urme de violență.

Acesta a fost preluat de către polițiști și internat într-un centru pentru bătrâni.

O femeie de 49 de ani a fost dusă la poliție pentru audieri, fiind totodată înștiințați reprezentanții DGASPC Constanța și cei ai Compartimentului de Asistență Socială din cadrul Primăriei Comunei Tuzla.

Cercetările se fac pentru lipsire de libertate în mod ilegal.

(sursa: Mediafax)

 

Subiecte în articol: batran sechestrare eforie sud
TOP articole pe Jurnalul.ro:
Parteneri