Jurnalul.ro Ştiri Observator Bătrâni cu dizabilități dintr-un azil din București, ascunși pentru a nu fi găsiți de autorități, într-o clădire în construcție din Tunari

Bătrâni cu dizabilități dintr-un azil din București, ascunși pentru a nu fi găsiți de autorități, într-o clădire în construcție din Tunari

de Redacția Jurnalul    |   

În această seară, în urma unei sesizări a reprezentanților mass-media (Observator-Antena 1), polițiștii IPJ Ilfov au depistat 11 persoane vârstnice cu dizabilități într-un imobil aflat în construcţie în Tunari.

Polițiștii IPJ Ilfov, împreună cu pompierii din cadrul ISU B-IF și personal medical din cadrul SABIF, au depistat luni seara, în Tunari, într-un imobil în construcție, 11 persoane vârstnice, vulnerabile (unele dintre acestea, cu dizabilități), precum și o altă persoană, care le însoțea, anunță ISU București-Ilfov.

Potrivit sursei citate, din primele date, se pare că aceste persoane au fost relocate dintr-un centru din municipiul București, pentru a nu fi identificate de autorități. Urmare a verificărilor, bătrânii au fost găsiți în casa aflată în construcţie unuia dintre angajaţii centrului în care erau ținuţi pacienţii. 

Cele 11 persoane sunt evaluate medical, urmând a fi relocate intr-o alta locatie adecvata.

Polițiștii au demarat verificări. De asemenea, IPJ Ilfov a sesizat autoritățile cu atribuții în domeniu, pentru verificări specifice.

 Premierul Marcel Ciolacu a fost informat de noul azil al Groazei , acolo unde au fost mutați cei 11 vârstnici cu dizabilități pentru a nu fi găsiți în controalele efectuate de autorități. 

Potrivit surselor Antena 3 CNN, pacienţii erau la de căminul Sf Dumitru din Pipera. Centrul de acolo a fost închis pe ascuns, iar pacienţii au fost duși la un cetățean acasă ca să nu fie găsiți de autorități.

azil bucuresti

 

Subiecte în articol: bătrâni ascunși bucuresti tunari
TOP articole pe Jurnalul.ro:
Parteneri