Ca să fiu crezut (!) am și niște poze... Zi însorită, Oceanul Pacific, fără valuri mari, după ora 6 dimineața. Chiar dacă este vorba de tuna, se pescuiește la troler. Trei undițe, cu momeală vie, se lansează și șalupa rulează încet. Cabina mică ține loc de umbrar și mai ales de frigider. Se desfac cutiile de bere, pachetele cu mâncare și pornim la treabă. Șalupa noastra are un „căpitan” și un ajutor de pescar, care pune momeala și dă uneltele la mână. Voia bună și spiritul de pescar sunt mai mari decât plăcerea de a pescui, în sine. Primul pește, rulez încet și trag o tuna cam de un kilogram în barcă. Pentru că este primul pește, îl pup pe bot și îl arunc înapoi în ocean. Apoi peștii vin unii după alții. Ca să nu semene a poveste pescărească, recunosc că șalupa noastră are un sonar profesional care ne duce deasupra bancului de tuna. Acolo lansăm. Îndemânarea ține de aducerea lui la barcă și săltatul peștelui peste bord. Ajutorul de pescar îl taie pe burtă, îl curăță și resturile sunt aruncate la păsările care roiesc în jurul nostru. Soare, sepci pe ochi și conținut lichid împotriva deshidratării. Nu știi când a trecut timpul. Lada frigorifică este plină cu pești cam de aceeași mărime și greutate. Nu mai mari de un kilogram bucata. Cu toate că soarele arde, nu se pune problema pescuitului în maiou sau „la bustul gol”. Este crimă, atât de tare dogorește soarele. Când considerăm că avem pește destul, o pornim către mal. Nu înainte să curățăm șalupa și să punem peștii în pungi cu gheață. Seara, un foc de tabără pe malul oceanului și pește la proțap pentru toată lumea.
Hai, prieteni, „fir întins”!
Pe săptămâna viitoare… în bună pace.