Jurnalul.ro Ştiri Externe BBC strânge cureaua. Grupul media renunță la pagina sa de gastronomie

BBC strânge cureaua. Grupul media renunță la pagina sa de gastronomie

Angajat într-un plan vast de economii, grupul BBC a anunţat marţi că va renunţa la pagina de gastronomie de pe site-ul său de internet, care conţine peste 11.000 de reţete, spre marea nemulţumire a amatorilor domeniului culinar. În cadrul programului de austeritate sunt vizate şi alte site-uri, ca de exemplu cel de călătorii, scopul fiind economisirea de către primul grup audiovizual public din lume a 15 milioane de lire sterline, transmite AFP.

Cel mai greu de acceptat în Marea Britanie, unde emisiunile culinare şi bucătarii celebri sunt extrem de mediatizaţi, va fi suprimarea BBC Food, peste 12 luni. O petiţie în care se cere salvarea celor 11.163 de reţete ale BBC a depăşit repede pragul de 60.000 de semnături marţi pe site-ul change.org.

"Site-ul BBC Food este gratuit, independent şi britanic. Este totuşi nefiresc să nu păstrăm cel puţin reţetele în arhivă", a spus Emma Barrington, o londoneză de 48 de ani, pasionată de patiserie şi care a avut iniţiativa lansării petiţiei.

Contactat de AFP, grupul BBC îi asigură pe amatorii de gastronomie că, deşi serviciul culinar se va închide şi nu va mai produce noi reţete, reţetele existente vor continua să fie accesibile publicului. Însă, în lipsa site-ului specializat, ele nu vor fi la fel de uşor de găsit.

Mulţi văd în această acţiune influenţa guvernului conservator, care a recomandat săptămâna trecută BBC-ului să se concentreze pe esenţialul misiunii sale, "un serviciu public diferit" de posturile comerciale. "Misiunea BBC pe internet este să informeze, să educe şi să distreze", a afirmat marţi directorul BBC, James Harding, adăugând că grupul nu poate "oferi totul tuturor".

BBC s-a angajat din 2010 într-un plan amplu de economii, care vizează mii de locuri de muncă desfiinţate şi închiderea unor servicii. Grupul intenţionează să realizeze economii de 700 de milioane de lire sterline până în 2021-2022, încheie AFP. AGERPRES

Subiecte în articol: bbc bbc inchide good food
TOP articole pe Jurnalul.ro:
Parteneri