„Pare un paradox, însă BCE nu-şi protejează proprii angajaţi de inflaţie“, arată Carlos Bowles, economist în cadrul băncii centrale şi vicepreşedinte al sindicatului IPSO, citat de New York Times.
Angajaţii cer o majorare de cel puţin 5% pentru a ţine pasul cu creşterea istorică a inflaţiei provocată de sfârşitul lockdownurilor pandemice. Banca ţine însă cu dinţii de o majorare plănuită de 1,3%.
Inflaţia a reaprins brusc negocierile salariale în Europa, în condiţiile în care creşterile preţurilor se resimt la nivelul întregii economii şi vieţii de zi cu zi.
Din Spania până în Suedia, angajaţii cer salarii care să ţină pasul cu inflaţia, care luna trecută a atins 4,9%, un maxim record pentru zona euro.
Angajaţii din sectorul austriac al prelucrării metalelor au obţinut o majorare salarială de 3,6% pentru 2022. Angajaţii irlandezi se aşteaptă să-şi vadă salariile majorate cu cel puţin 3% anul viitor. Iar în Germania, unde BCE îşi are sediul, noul guvern a majorat salariul minim cu 25%, la 12 euro pe oră.
În plus, aproximativ 3,5 milioane de angajaţi din sectorul public german vor beneficia de o majorare cu 2,8% a salariilor şi un bonus de 1.300 de euro anul viitor, potrivit Reuters.
Acordul încheiat între sindicatele ver.di şi dbb şi majoritatea celor 16 state germane urmează unei serii de greve şi este valabil timp de doi ani. Majorările vin după o perioadă de creştere anemică a salariilor în Europa, notează The New York Times.
În deceniul de dinaintea pandemiei, când inflaţia era scăzută, salariile din zona euro au crescut în medie cu 1,9% pe an.
Creşterile salariale vor fi probabil dezbătute în cadrul reuniunii BCE din această lună. Strategii BCE insistă de luni întregi că avansul puternic al inflaţiei este unul temporar.
Sindicatele europene sunt agitate şi în contextul în care numeroase companii au raportat profituri şi dividende mari în pofida pandemiei. Angajaţii spun că nu au beneficiat de astfel de creşteri şi că inflaţia a înrăutăţit lucrurile, erodându-le abrupt puterea de cumpărare. „Dacă se încearcă însă o compensare prin majorări salariale, există riscul ca acest lucru să nu fie sustenabil şi să intrăm într-o spirală salarii-preţuri,“ arată James Watson, economist-şef pentru Business Europe.
Strategii europeni urmăresc semnele că firmele trec mai departe costul salariilor mai mari către consumatori pentru că dacă acest lucru s-ar întâmpla, inflaţia ar putea deveni cronică.
Deocamdată, acest lucru pare puţin probabil, în parte pentru că deocamdată negocierile salariale nu au avut drept rezultat majorări importante de salarii, arată Holger Schmieding, economist-şef la Berenberg Bank.
Însă cu creşterea preţurilor îngrijorând în continuare consumatorii, sindicatele nu se vor linişti probabil.
(sursa: Mediafax)