Jurnalul.ro Ştiri Locale Un bebeluș a venit pe lume în ambulanța SMURD

Un bebeluș a venit pe lume în ambulanța SMURD

de Redacția Jurnalul    |   

Un echipaj alcătuit din trei paramedici au asistat o gravidă să-și aducă pe lume copilul chiar în ambulanța care o transporta la maternitate. Povestea unui bebeluș care s-a grăbit.

Viața nu are nevoie de introduceri speciale. Ea este și atât.

Asta a spus-o fără cuvinte un bebeluș care a decis să vină pe lume chiar în ambulanța care o transporta pe mama lui la spital.

În această dimineață, ISU Bistrița-Năsăud a anunțat venirea pe lume a unui bebeluș chiar în ambulanța SMURD. Cei trei membri ai echipajului au asistat-o pe mamă la naștere, iar totul s-a desfășurat în condițiile cele mai bune.

În comunicatul instituției se precizează că bebelușul e sănătos. Împreună cu mama lui, au fost predați unui alt echipaj al Serviciului de Ambulanță Județean, pentru continuarea îngrijirilor medicale.

Pentru echipajul medical, aceasta a fost una dintre cele mai memorabile misiuni.

„Sunt intervenții pe care nu le uiți niciodată. Pentru că, dincolo de uniforme și proceduri, cea mai frumoasă misiune este aceea de a întâmpina o nouă viață.

Bun venit pe lume, micuțule! Să ai parte de o viață frumoasă, sănătoasă și plină de oameni care să îți fie alături, așa cum au fost astăzi salvatorii noștri”, a scris instituția pe contul de socializare.

(sursa: Mediafax)

Subiecte în articol: bebelus smurd nastere
TOP articole pe Jurnalul.ro:
Parteneri