Jurnalul.ro Ştiri Externe Un bebeluș s-a născut sub dărâmături, în Siria. Mama a murit, protejându-și copilul cu propriul trup.

Un bebeluș s-a născut sub dărâmături, în Siria. Mama a murit, protejându-și copilul cu propriul trup.

de Redacția Jurnalul    |   

Un bebeluș s-a născut sub dărâmături, după cutremurele din Siria, însă mama lui a murit. Femeia însărcinată a fost prinsă sub o clădire prăbușită în Alep și și-a născut fiul sub dărâmături.

Scena dramatică s-a derulat în doar câteva ore. O organizație de voluntari sirieni a distribuit o înregistrare video în care apare un bebeluș scos în viață din dărâmături, în satul Qatma, relatează CBS News.

Nou-născutul a venit pe lume sub dărâmături, iar mama lui a murit. Femeia însărcinată a fost prinsă sub o clădire prăbușită în Alep, au relatat activiștii locali.

Bilanțul victimelor cutremurului cu magnitudinea de 7,8 grade și al multiplelor replici de luni din Siria și Turcia a depășit 5.000 de morți, iar Organizația Mondială a Sănătății a declarat că salvarea persoanelor prinse între dărâmături în condiții de îngheț este o "cursă contra cronometru".

Siria, care se confruntă deja cu o criză a refugiaților după 12 ani de război civil brutal, are acum dificultăți deosebite. Zona cea mai afectată de cutremur este împărțită între teritoriul controlat de guvern, controlat de președintele sirian Bashar al-Assad, și teritoriul controlat de opoziție, care se învecinează cu Turcia și este înconjurat de forțele guvernamentale.

(sursa: Mediafax)

Subiecte în articol: bebelus daramaturi siria
TOP articole pe Jurnalul.ro:
Parteneri