Jurnalul.ro Ştiri Politică BEC - rezultate finale/ Primari: PSD - 1.677 de mandate; PNL - 1.081

BEC - rezultate finale/ Primari: PSD - 1.677 de mandate; PNL - 1.081

Candidatul Alianţei PSD+UNPR, Gabriela Firea, a obţinut la Primăria Capitalei 42,97% din totalul voturilor valabil exprimate la alegerile locale din 5 iunie, după centralizarea de către BEC a rezultatelor din toate cele 1.252 de secţii existente în Bucureşti.

Partidul Social Democrat a obţinut 1.677 de mandate pentru primari la alegerile locale din 5 iunie, fiind urmat de Partidul Naţional Liberal cu 1.081, după centralizarea de către BEC a rezultatelor din toate cele 3.186 de secţii de votare existente în ţară.

Alianţa PSD+UNPR a obţinut la Consiliul General al Municipiului Bucureşti 24 de mandate la alegerile locale din 5 iunie, fiind urmată de USB cu 15 mandate, după centralizarea de către BEC a rezultatelor din toate cele 1.252 de secţii de votare existente în Bucureşti.
 

Partidul Social Democrat a obţinut 1.677 de mandate pentru primari la alegerile locale din 5 iunie, fiind urmat de Partidul Naţional Liberal cu 1.081, după centralizarea de către BEC a rezultatelor din toate cele 3.186 de secţii de votare existente în ţară.

Pe locurile următoare se situează UDMR - 195 de mandate de primar, ALDE - 64, candidaţi independenţi - 53, UNPR - 26, Alianţa electorală PSD+UNPR - 19, PMP - 18.

Partidul Civic Maghiar a obţinut 13, Forumul Democrat al Germanilor din România - 5, PSRO - 4, Alianţa Electorală PSD+ALDE - 4, PNŢCD - 3, Partidul Puterii Umaniste (Social-Liberal), Partidul România Unită, Alianţa Electorală MPP-EMNP şi Alianţa pentru Viitor - câte două.

Câte un mandat de primar au obţinut Asociaţia Partida Romilor "Pro-Europa", Comunitatea Ruşilor Lipoveni din România, Partidul Ialomiţenilor, Uniunea Democratică a Slovacilor şi Cehilor din România, Partidul Ecologist Român, Partidul M10, Coaliţia pentru Baia Mare, Partidul Verde, Alianţa Electorală PSD - ALDE pentru Budeşti, Alianţa Electorală ALDE - PSD pentru Livezile, Alianţa Electorală ALDE - PSD pentru Sînmihaiu de Cîmpie, Alianţa Electorală ALDE - PSD pentru Romuli, Alianţa Electorală Social-Liberală PSD+ALDE Bran şi Alianţa Social-Liberală PSD+ALDE.

Partidul Social Democrat a obţinut 34,83% din voturile valabil exprimate pentru primari la alegerile locale de duminică, fiind urmat de Partidul Naţional Liberal cu 31,49%, după centralizarea de către BEC a rezultatelor din toate cele 3.186 de secţii existente în ţară.

Pe următoarele poziţii se clasează ALDE - 5,73%, candidaţi independenţi - 5,71%, Alianţa electorală PSD+UNPR - 3,96%, UDMR - 3,69%, PMP - 3,57%, UNPR - 2,49%. Celelalte formaţiuni politice participante la alegeri au obţinut sub 2%.

*** La consiliile locale, PSD a obţinut 16.648 de mandate de consilier, PNL - 13.193, ALDE - 2.504, UDMR - 2.284, PMP - 1.315, UNPR - 1.203, PSRO - 318 şi candidaţii independenţi - 316. Restul partidelor au obţinut fiecare sub 300 de mandate.

*** La consiliile judeţene, PSD a obţinut 579 de mandate, PNL - 496, UDMR - 95, ALDE - 76, PMP - 37, Alianţa electorală PSD+UNPR - 35, UNPR - 14. Restul partidelor au obţinut 10 sau sub 10 mandate.

AGERPRES

TOP articole pe Jurnalul.ro:
Parteneri