Beneficii pentru sănătate
Studii recente arată că 100 de grame de șorici conțin multe minerale esențiale. Acesta furnizează 11 mg de magneziu, un mineral esențial pentru buna funcționare a sistemului nervos și a mușchilor. Totodată, șoriciul conține potasiu (127 mg), care ajută la menținerea echilibrului electrolitic și la buna funcționare a inimii, 30 mg de calciu și fosfor, importante pentru sănătatea oaselor și a dinților.
Șoriciul nu conține fibre sau carbohidrați, fiind astfel recomandat persoanelor cu diabet, care trebuie să evite alimentele ce provoacă fluctuații ale nivelului de zahăr din sânge.
Cum se consumă șoriciul
Nutriționiștii recomandă ca șoriciul să fie consumat cu moderație, circa 50 de grame pe zi. Este indicat să fie servit între mese, ca o gustare sățioasă. Consumat astfel, el poate oferi o senzație de sațietate de durată, ceea ce ajută la controlul poftei de mâncare și la menținerea unui echilibru alimentar în perioada sărbătorilor.
Riscuri pentru sănătae
Șoriciul devine periculos atunci când este consumat în cantități mari. Un consum excesiv poate duce la apariția unor probleme digestive, cum ar fi greață, constipație sau crampe la stomac.
De asemenea, șoriciul poate agrava condiții precum hipertensiunea arterială sau colesterolul mărit.
Nutriționiștii avertizează asupra riscurilor pentru persoanele cu probleme biliare sau de pancreas, pentru care șoriciul nu este recomandat din cauza conținutului ridicat de grăsimi saturate.
Un alt factor important este faptul că șoriciul cumpărat din comerț, mai ales cel aflat în galantarele din carmangerii, este adesea foarte sărat. Un consum prea mare de sare poate duce la retenția de apă în organism și poate afecta sănătatea cardiovasculară, așa că este recomandat să alegem șoriciul proaspăt și să fim atenți la cantitatea de sare pe care o consumăm.
Ca orice aliment bogat în grăsimi și sare, este important să îl consumăm cu moderație și să fim atenți la starea de sănătate, potrivit a1.ro.