Jurnalul Ştiri Externe Berlinul critică violenţa poliţiei la protestul de la Moscova şi cere eliberarea manifestanţilor

Berlinul critică violenţa poliţiei la protestul de la Moscova şi cere eliberarea manifestanţilor

Guvernul german a criticat luni violenţa "disproporţionată" folosită de poliţia rusă contra participanţilor la un protest al opoziţiei la Moscova şi a cerut "eliberarea rapidă" a tuturor persoanelor reţinute, transmite EFE.

Purtătorul de cuvânt adjunct al executivului german, Ulrike Demmer, a declarat că Berlinul urmăreşte cu "mare preocupare" cele întâmplate sâmbătă în capitala Rusiei, unde peste o mie de opozanţi au fost arestaţi.

Demmer a subliniat că se desfăşura o manifestaţie "paşnică" şi a adăugat că Moscova trebuie să respecte dreptul la întrunire şi exprimare liberă în acord cu angajamentele internaţionale asumate.

Totodată, în ce priveşte alegerile locale din 8 septembrie, Berlinul a solicitat Rusiei să "menţină standardele internaţionale".

AGERPRES

Subiecte în articol: berlin Moscova proteste violente
TOP articole pe Jurnalul.ro:
Parteneri
Știri de ultimă oră» Vezi toate știrile