Jurnalul.ro Ştiri Externe Biblia, eliminată din toate bibliotecile şcolare. Motivul? Conţine vulgaritate, violenţă şi sex

Biblia, eliminată din toate bibliotecile şcolare. Motivul? Conţine vulgaritate, violenţă şi sex

de Redacția Jurnalul    |   

Biblia a fost retrasă din bibliotecile şcolilor primare şi gimnaziale dintr-un comitat din Utah, pe motiv că ar conţine vulgaritate, violenţă şi sex.

Înlăturarea Bibliei a fost cerută de părinți pe motiv că este una dintre cărțile “cu cele mai multe scene de sex”.

"Săptămâna trecută, o comisie responsabilă cu revizuirea cărților pentru conținut sexual, a stabilit că Biblia va fi păstrată la liceele din districtul școlar, Davis din Utah, dar eliminată din toate școlile primare și gimnaziale", a declarat Christopher Williams, directorul de comunicare al districtului școlar Davis.

În urma acestei hotărâri, a fost depus un recurs, cerând districtului să păstreze Biblia în toate școlile.

Contestaţia la adresa cărţii sfinte a fost depusă iniţial în decembrie 2022 de un părinte, sub anonimat, care a afirmat în plângere că legea de interzicere a cărţilor din Utah îl îndreptăţeşte să solicite ca Biblia să fie scoasă din şcoală pentru conţinutul său "plin de sex". Astfel, părintele respectiv a spus că o lege din 2022 adoptată de statul Utah, Legea privind materialele sensibile în şcoli, interzice cărţile ce conţin materiale "pornografice sau indecente" în şcoli şi biblioteci şcolare. Părintele a argumentat în plângere că Biblia conţine "incest, onanism, bestialitate, prostituţie, mutilare genitală, felaţie, dildo, viol şi chiar infanticid", potrivit The Salt Lake Tribune.

Plângerea a părut să fie o replică ironică la acţiunile grupurilor conservatoare, care susţin legile de interzicere a cărţilor - despre care criticii spun că vizează în mod nedrept cărţile cu teme LGBTQ şi autorii de culoare, notează Insider.

O persoană care doreşte ca Biblia să fie păstrată în biblioteci la toate nivelurile şcolare a depus un apel miercuri la decizia luată de autorităţile locale, arată baza de date online pentru contestaţiile de carte.

"Această solicitare va merge acum la un comitet de apel format din trei membri ai Consiliului de Educaţie al districtului şcolar Davis", a declarat Williams, potrivit KSL.

"Acest comitet va face apoi o recomandare către întregul Consiliu de Educaţie, iar Consiliul va lua apoi decizia finală", a explicat directorul de comunicare al districtului şcolar Davis.

Utah, stat conservator cu o populaţie de aproximativ 3,4 milioane de oameni este considerat patria mormonilor.

Din cei 370.000 de locuitori ai districtului Davis, 83% sunt mormoni şi nu se raportează la Biblie ci la Cartea lui Mormon: O Istorisire Scrisă de Mâna lui Mormon pe baza Plăcilor Luate din Plăcile lui Nephi.

Subiecte în articol: biblia vulgaritate violenta
TOP articole pe Jurnalul.ro:
Parteneri