Jurnalul.ro Timp liber Casa Biciul Sfântului Ilie - tradiții și credințe din mijlocul verii: n-a rezistat ispitei Diavolului și și-ar fi omorât familia

Biciul Sfântului Ilie - tradiții și credințe din mijlocul verii: n-a rezistat ispitei Diavolului și și-ar fi omorât familia

Despre Sfantul Ilie (pomenit de Biserica Ortodoxa la data de 20 iulie) se spune ca este singurul care s-a urcat la cer nu numai cu sufletul, ci si cu trupul.

Si toate acestea pentru ca in timpul vietii sale ar fi savarsit mari si numeroase minuni (una dintre ele a fost despartirea apei Iordanului in doua, reusind sa treaca pe malul celalalt ca si cum ar fi fost pe uscat). In traditia populara insa, Sfantul Ilie a fost un om obisnuit, care nu a rezistat ispitei Dracului si si-a omorat familia.

Imaginatia romanilor si-a spus cuvantul, gasindu-se numeroase cazne la care a fost supus de catre Dumnezeu: sa adune timp de 9 ani lemne pentru a cladi un rug in care sa arda de viu in cele din urma, sa care apa cu gura, sa aiba grija de o turma de oi tocmai in varful muntelui etc. Ispasindu-si pacatul, se inalta la cer si primeste un car de aur (pe care oamenii nu-l pot vedea, fiind ascuns mereu de un nor), la care sunt inhamati doi cai inaripati.

Sarcina lui este cea de a trasni toti dracii pe care-i intalneste, folosind un bici de foc. De frica lui, acestia se ascund de cele mai multe ori in plante sau in animale. Acesta este motivul pentru care Sfantul Ilie trasneste copacii si mai ales cainii si pisicile. Pe timp de furtuna este interzisa deschiderea usilor sau a ferestrelor pentru a nu se putea ascunde in casa vreun drac. Sfantul Ilie este atat de necrutator, incat poate trasni casa cu tot cu oamenii dinauntru.

Tot in aceasta zi, se spune ca sufletele celor morti se intorc pe la casele lor. Pentru a nu-i mania, femeile scutura merii, ........

Citește mai mult despre tradiții și superstiții de Sfântul Ilie. 

TOP articole pe Jurnalul.ro:
Parteneri