Jurnalul.ro Ştiri Externe Joe Biden, mesaj către civilii şi ostaticii din Gaza: Nu vă vom părăsi

Joe Biden, mesaj către civilii şi ostaticii din Gaza: Nu vă vom părăsi

de Redacția Jurnalul    |   

Preşedintele american Joe Biden a vorbit cu preşedintele Autorităţii Palestiniene, Mahmoud Abbas, şi a promis că SUA nu vor condamna civilii în Fâşia Gaza pentru acţiunile teroriste ale organizaţiei Hamas împotriva Israelului.

Preşedintele Joe Biden a condamnat atacul brutal al organizaţiei teroriste Hamas asupra Israelului, început pe 7 octombrie, şi a reiterat faptul că „Hamas nu reprezintă dreptul poporului palestinian la demnitate şi autodeterminare”.

Preşedintele Mahmoud Abbas l-a informat pe preşedintele Biden despre implicarea sa în regiune şi despre eforturile sale de a aduce asistenţă umanitară urgentă necesară poporului palestinian, în special în Gaza.

Preşedintele Biden i-a oferit preşedintelui Abbas şi Autorităţii Palestiniene sprijinul său deplin pentru efortul de prevenire a escaladării războiului.

Preşedintele american a discutat cu preşedintele Autorităţii Palestiniene despre eforturile SUA de a colabora cu Organizaţia Naţiunilor Unite, Egipt, Iordania, Israel şi alţii pentru a asigura ajutorul umanitar pentru civilii din Gaza.

Biden a detaliat eforturile SUA pentru a preveni extinderea conflictului şi cei doi lideri au discutat despre necesitatea de a păstra stabilitatea în Cisiordania.

Spre seară, Joe Biden şi Prima Doamnă, Jill Biden, au ţinut un discurs despre drepturile comunităţii LGBTQIA+ şi au condamnat regimurile autoritare care persecută homosexualii la Cina Naţională a Campaniei pentru Drepturile Omului la Washington, D.C.

(sursa: Mediafax)

Subiecte în articol: Joe Biden fasia gaza ostatici
TOP articole pe Jurnalul.ro:
Parteneri