Jurnalul.ro Ştiri Externe Biden, lângă premierul japonez Fumio Kishida: Sprijinul SUA pentru Israel este "de fier"

Biden, lângă premierul japonez Fumio Kishida: Sprijinul SUA pentru Israel este "de fier"

de Redacția Jurnalul    |   

Președintele Joe Biden a subliniat sprijinul "de fier" al țării sale pentru Israel, în timp ce Iranul promite represalii pentru atacul mortal de luna aceasta asupra consulatului iranian din Siria.

În cadrul unei conferințe de presă comune cu premierul japonez Fumio Kishida, care se află la Washington pentru o vizită oficială, el a declarat: "Angajamentul nostru față de securitatea Israelului împotriva acestor amenințări din partea Iranului și a reprezentanților săi este de neclintit”, notează Sky News.

"O spunem din nou, de fier, și vom face tot ce ne stă în putință pentru a proteja securitatea Israelului".

La rândul său, liderul suprem al Iranului, ayatollahul Ali Khamenei, și-a reiterat promisiunile de a riposta împotriva Israelului pentru uciderea a doi generali iranieni în Siria.

Televiziunea de stat a transmis în direct comentariile lui Khamenei în timp ce acesta se adresa unei ceremonii de rugăciune la Teheran pentru a sărbători sfârșitul Ramadanului.

El a calificat loviturile drept un atac asupra "teritoriului" Iranului. "Regimul malefic (al Israelului) trebuie să fie pedepsit și va fi pedepsit".

››› Vezi galeria foto ‹‹‹

(sursa: Mediafax)

Subiecte în articol: biden Israel
TOP articole pe Jurnalul.ro:
Parteneri