Jurnalul.ro Ştiri Observator Bijuterii, ceasuri și sume de bani, în valoare de 3 milioane euro, descoperite în bagajele a două românce, la Otopeni

Bijuterii, ceasuri și sume de bani, în valoare de 3 milioane euro, descoperite în bagajele a două românce, la Otopeni

de Redacția Jurnalul    |   

Polițiștii de frontieră și vameșii de la Aeroportul Otopeni au găsit în bagajele a două românce care veneau din Dubai bijuterii, ceasuri și sume de bani, în valoare totală de 3 milioane de euro.

La Punctul de Trecere a Frontierei din Aeroportul Internațional Henri Coandă s-au prezentat, vineri după-amiaza, pentru a intra în ţară, din direcţia Dubai, două femei, cetăţeni români, în vârstă de 20 de ani și 49 de ani.

După ce au efectuat formalitățile de frontieră, femeile s-au deplasat spre ieșire, fără a declara autorităților vamale bunurile și sumele deținute.

Poliţiştii de frontieră și vameșii au făcut un control amănunțit asupra bagajelor.

Astfel, au fost descoperite în bagaje 19 coliere, 34 brățări, 5 inele și 17 cercei din metal galben susceptibil a fi din aur, precum și 5 ceasuri de lux de diferite mărci. De asemenea, în bagaje se aflau și 2.718.500 AED, respectiv 73.400 euro.

În total, bunurile, precum cu sumele de bani se ridică la o valoare estimativă de 3.000.000 de euro. Acestea au fost preluate de către autorităţile vamale pentru a fi trimise spre expertizare.

Polițiștii de frontieră fac cercetări privind săvârșirea infracțiunii de tentativă la contrabandă.

(sursa: Mediafax)

Subiecte în articol: bijuterii ceasuri bagaje
TOP articole pe Jurnalul.ro:
Parteneri