Un guvernator provincial și un fost jucător de baseball din Major League, Octavio Dotel, se numără printre victime. Dotel, în vârstă de 51 de ani, a murit în drum spre spital după ce a fost scos dintre dărâmături, relatează BBC.
Incidentul a avut loc în primele ore ale zilei de marți, la un concert susținut de popularul cântăreț de merengue Rubby Pérez la clubul de noapte Jet Set. Acesta a fost unul dintre cei uciși în incident, a declarat managerul său.
Sute de persoane se aflau în local, iar aproximativ 400 de salvatori continuă să caute supraviețuitori. Există temeri că numărul morților va crește și mai mult.
Directorul Centrului de operațiuni de urgență (COE), Juan Manuel Méndez, a declarat că speră că mulți dintre cei îngropați sub acoperișul prăbușit sunt încă în viață.
Jet Set este un club de noapte popular din Santo Domingo, care găzduiește în mod regulat concerte de muzică dance în serile de luni. Au fost prezenți politicieni, sportivi și alte personalități.
(sursa: Mediafax)