Jurnalul.ro Ştiri Politică Biroul permanent al Senatului rămâne cu aceeaşi componenţă, după desfiinţarea ALDE

Biroul permanent al Senatului rămâne cu aceeaşi componenţă, după desfiinţarea ALDE

Biroul permanent al Senatului rămâne cu aceeaşi componenţă, în urma desfiinţării grupului ALDE, a anunţat luni, în plen, liderul grupului senatorial PSD, Radu Preda.

"După alegerea preşedintelui Senatului se renegociază, dacă este cazul, repartizarea funcţiilor din Biroul permanent. Se constată că nu este necesară o reîmpărţire a funcţiilor în Biroul permanent", a spus Radu Preda, anunţând în plen decizia Comitetului liderilor grupurilor parlamentare.

Preşedintele Senatului, Teodor Meleşcanu, a precizat că Biroul permanent a decis prin vot ca membrii Comisiei de Regulament să se exprime asupra cererii de înfiinţare a grupului ''Democraţia'' cu 13 senatori, formulată de liderul ALDE, Călin Popescu-Tăriceanu.

Liderul ALDE susţine că, potrivit Regulamentului Senatului, este suficientă informarea preşedintelui Camerei superioare pentru înfiinţarea grupului mixt, iar acesta trebuie să informeze plenul.

Senatorul PNL Alina Gorghiu a arătat, în plen, că decizia Biroului permanent este "abuzivă", nefiind necesar un punct de vedere al Comisiei de Regulament.

Senatorul PSD Robert Cazanciuc a explicat că, potrivit Statutului senatorilor şi deputaţilor, senatorii neafiliaţi nu îşi pot constitui grupuri parlamentare, motiv pentru care opinia Comisiei de Regulament este necesară.

Preşedintele Senatului, Teodor Meleşcanu, a încheiat disputa din plen propunând un termen de o săptămână Comisiei de Regulament pentru un punct de vedere referitor la constituirea grupului mixt şi solicitând Secretariatului General să asigure logistica necesară astfel încât senatorii care nu sunt afiliaţi unui grup parlamentar "să nu stea pe coridoare".

AGERPRES

Subiecte în articol: biroul permanent senat ALDE
TOP articole pe Jurnalul.ro:
Parteneri