După Revoluţia din 1989, BOR a fost prinsă între două exigenţe. Pe de o parte, porunca biblică „Daţi Cezarului ce-i al Cezarului şi lui Dumnezeu ce-i al lui Dumnezeu”, iar de cealaltă, preocuparea ca legislaţia statului român să nu afecteze moralitatea creştină tradiţională şi nici interesele, deseori chiar materiale, ale Bisericii. Problema implicării directe a preoţilor în politică a fost rezolvată uşor. Doar stareţul de la Plumbuita, Simeon Tatu, a fost parlamentar, în 1992-1996, din partea FDSN. Ideea acordării dreptului de a desemna câţiva parlamentari pe viaţă din partea ierarhilor bisericeşti nu s-a concretizat în textul final al Constituţiei din 1991. Mai mult, în 2004, Sinodul prezidat de Patriarhul Teoctist a instituit expres pentru clerul ortodox interdicţia de a se implica în politică, adică să aibă calitatea de membri de partid sau să participe la alegeri. Într-o societate contaminată până în la cele mai mici niveluri de influenţă politică, decizia a asigurat independenţa ierarhiei bisericeşti.
Echilibristică printre partide
Pentru BOR, problema restituirii proprietăţilor a avut o două aspecte: recuperarea bunurilor confiscate de către regimul comunist şi cererile de restituire ale Bisericii greco-catolice a patrimoniului luat cu forţa după război şi dat Bisericii Ortodoxe. Succesivele guverne au evitat să forţeze restituirea lăcaşurilor de cult către greco-catolicii ardeleni pentru a nu irita Patriarhia, însă presiunile internaţionale au dus la crearea cadrului legislativ pe baza căruia Biserica unită cu Roma a putut să le ceară în instanţă. În ce priveşte proprietăţile BOR, cel mai vehement a fost arhiepiscopul Pimen, al Sucevei şi Rădăuţilor, care a solicitat restituirea a 160.000 de hectare de pădure din Bucovina. Prelatul a criticat deschis guvernarea Năstase pentru modul în care tratează problema proprietăţii, iar criticile aduse în an electoral l-au obligat pe Adrian Năstase să restituie prin lege o parte din păduri. Ulterior, legea a fost declarată neconstituţională. Chiar şi aşa, episodul a arătat cât se tem politicienii să se pună rău cu ierarhii BOR, Pimen fiind foarte virulent şi la adresa lui Gheorghe Flutur şi Victor Ponta, tot în problema restituirii. O altă problemă spinoasă pentru Biserică a fost chestiunea informatorilor. După 1990, nu puţine au fost vocile care au cerut demascarea clericilor care s-au mai spovedit la Securitate, dar nu pentru păca-tele lor, cât pentru „păcatele” celor care cârteau împotriva regimului comunist. Înfiinţat prin aşa-numita Lege Ticu Dumitrescu, Consiliul Naţional pentru Studierea Arhivelor Securităţii s-a apucat de treabă şi a dat publicităţii inclusiv nume de preoţi ce au colaborat, inclusiv ierarhi importanţi ai Bisericii. Astfel, s-a aflat că arhiepiscopul Pimen a fost informator în anii '70 sub numele conspirativ Sidorovici. Şi fostul mitropolit al Bana-tului, Nicolae Corneanu, a fost turnător timp ce câteva decenii dar, spre deosebire de Pimen, nu a contestat decizia şi s-a căit pentru acest păcat. Un al ierarh deconspirat a fost Epifanie Norocel, arhiepiscop al Buză-ului şi Vrancei până în 2013. Seria dezvăluirilor CNSAS despre preoţi a fost oprită în 2008, episod ce a arătat încă o dată puterea informală a Bise-ricii în mediul politic. Atunci, legea a fost modificată, astfel încât deconspirarea clericilor să se poată face doar la cererea cultului din care fac parte. Deşi politicienii au făcut aceste concesii, ierarhia bisericească nu s-a lăsat atrasă în jocuri politice. După ce în perioada interbelică simpatia făţişă a unei mari părţi a clerului ortodox faţă de mişcarea legionară a dus apoi la represalii din partea regi-mului comunist, BOR a evitat să se asocieze cu partide cu o retorică similară, precum Noua Dreaptă sau chiar PNG-ul lui Gigi Becali. De asemenea, niciun ierarh important al Bisericii nu a fost auzit făcând declaraţii vădit partizane, deşi printre clerul de rând nu puţine au fost dăţile când predicile aveau tentă politică, în favoarea unui potențat local ce a mai dat bani pentru o biserică sau a unui partid. Nu puţini au fost preoţii care au îndemnat deschis credincioşii să nu-l voteze de Klaus Iohannis, „eretic” luteran, la prezidenţialele din 2014, însă clerul de la vârf nu a avut temeri sau cel puţin le-au mascat. Aşa că retorica lui Victor Ponta, care se fălea în campania cu apartenenţa la religia ortodoxă, nu a primit binecuvântarea ofi-cială a BOR. Iar strategia s-a dovedit câştigătoare întrucât Iohannis a arătat toată defe-renţa cuvenită Patriarhului Daniel, pe care l-a felicitat călduros la împlinirea a 8 ani de la întronizare. „Profit de această ocazie pentru a exprima încă o dată preţu-irea şi respectul meu pentru Biserica Ortodoxă Română. Nu voi înceta să cred şi nu voi obosi să spun că avem nevoie ca valorile creştine să îşi regăsească locul binemeritat în centrul societăţii noastre”, transmitea Iohannis pe 30 septembrie.
Articolul 200
O problemă încă nesoluţionată între Patriarhie şi stat este chestiunea homose-xualităţii. Biserica a protestat vehement în iunie 2001 la abrogarea articolului 200 din Codul Penal ce permitea incri-minarea penală a homo-sexualilor, dar Guvernul Năstase a trebuit să o facă, fără prea multă tragere de inimă, sub presiunile Consiliului Europei şi unei părţi a societăţii civile. Înfrântă de această dată, BOR a încercat să limiteze proporţiile eşecului. A răs-pândit cu insistenţă un mesaj de susţi-nere a valorilor familiei tradiţio-nale, însă acum se confruntă cu un alt pericol: legalizarea căsătoriei cuplurilor homose-xuale, deja propusă o dată de către deputatul Remus Cernea. Proiectul a fost respins de Parlament, însă tendinţa actuală este ca aceste căsătorii să devină legale în din ce în ce mai multe state. Recent, s-a întâmplat în Grecia, ţară în care Biserica Ortodoxă este poate chiar mai influentă decât în România. În consecinţă, BOR contraatacă strângând din decembrie 2015 semnături de la credincioşi pentru modificarea Constituţiei, astfel încât căsătoria să fie defi-nită ca uniunea liber consimţită dintre un bărbat şi o femeie şi să apară o oprelişte constituţio-nală împotriva căsătoriilor homosexuale.
În premieră după Revoluţie, Guvernul nu a mai alocat în 2016 bani pentru construc-ţia de biserici noi, premie-rul Dacian Cioloş promiţând Patriarhiei finanţare doar pentru lăcaşurile aflate deja în construcţie.
Catedrala Mântuirii Neamului a fost un proiect demarat de Patriarhul Teoctist pe care succesorul său, Daniel, vrea să-l încheie în 2016.
Deşi la introducerea paşapoartelor biometrice din mediul monastic au apărut reacţii furibunde din cauza suspiciunilor că numele Necuratului ar fi înscris în respectivele cipuri, BOR a evitat reacţiile tranşante ce ar fi putut să o pună într-o postură uşor ridicolă.
Salariile preoților
Celor nemulţumiţi de fondurile alocate cultelor, patriarhul Daniel le-a replicat recent că autofinanţarea integrală a cultelor este posibilă doar în cazul în care ar fi restituite integral bunurile ce le-au aparţinut cândva acestora. Cu alte cuvinte, patriarhul i-a provocat pe politicieni să taie finanţarea cultelor, dar să renunţe la secularizarea averilor mănăstireşti făcută de Cuza, lucru de care nimeni nu se simte în stare.