Jurnalul.ro Ştiri Locale Bistriţa-Năsăud: Depozit ilegal de gunoi de la o fermă de păsări, descoperit pe raza unei arii protejate

Bistriţa-Năsăud: Depozit ilegal de gunoi de la o fermă de păsări, descoperit pe raza unei arii protejate

Activiştii de la Asociaţia G.A.L. Ruralis din Bistriţa au sesizat organele de protecţia mediului asupra existenţei unui depozit ilegal de gunoi, provenit de la o fermă de păsări, care a fost amplasat pe teritoriul unei arii protejate din comuna Şintereag.

Potrivit unui comunicat de presă remis de către cei de la Ruralis, depozitul ar exista de câteva săptămâni.

"Asociaţia Grupul de Acţiune Local pentru Dezvoltare Durabilă în Microregiunea Bistriţa - Şieu - Someş "Ruralis" a identificat, ca urmare a unor sesizări, un depozit ilegal de gunoi rezultat din procesul de creştere a puilor de găină, precum şi carcase în descompunere a acestora. Acest depozit de gunoi este situat pe teritoriul ariei naturale protejate Sit Natura 2000 - La Sărătura, care este şi păşune comunală, în imediata vecinătate a şoselei de legătură dintre localităţile Blăjenii de Jos şi Tărpiu, pe partea stângă şi în vecinătatea pârâului Roşua", se arată în documentul citat.

Cei de la Ruralis au făcut sesizări în acest sens către Garda de Mediu, Agenţia Judeţeană pentru Protecţia Mediului, Sistemul de Gospodărire a Apelor, Direcţia Sanitar-Veterinară şi pentru Siguranţa Alimentelor şi primăria comunei Şintereag.

Şeful Gărzii de Mediu Bistriţa-Năsăud, Gabriel Petraş, a declarat pentru AGERPRES că o echipă se va deplasa în cursul zilei de miercuri la locul indicat, pentru a verifica dacă cele sesizate se confirmă şi pentru a lua măsurile legale ce se impun.

Subiecte în articol: depozit ilegal de gunoi
TOP articole pe Jurnalul.ro:
Parteneri