Jurnalul.ro Ştiri Observator Bistriţa-Năsăud: Tânăr de 20 ani, decedat într-un accident rutier

Bistriţa-Năsăud: Tânăr de 20 ani, decedat într-un accident rutier

Un tânăr în vârstă de 20 de ani din judeţul Bistriţa-Năsăud şi-a pierdut viaţa, sâmbătă dimineaţa, într-un accident rutier produs pe un drum judeţean, în localitatea Mintiu, potrivit datelor comunicate AGERPRES de către purtătorul de cuvânt al Inspectoratului de Poliţie Judeţean, Diana Pintea.

Tânărul era pasager într-o maşină condusă de un băiat de 18 ani, care a pierdut controlul asupra volanului. Maşina s-a răsturnat pe partea opusă a direcţiei de mers şi a ajuns într-un pârâu.

La faţa locului s-au deplasat trei echipaje ale Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă, inclusiv cel de terapie intensivă mobilă, care au găsit ambele victime încarcerate.

Şoferul era conştient, însă tânărul de 20 de ani aflat pe scaunul din dreapta intrase deja în stop cardiorespirator şi, în ciuda manevrelor de resuscitare, nu a putut fi salvat.

Şoferul a fost testat de către poliţişti cu aparatul etilotest, rezultatul fiind negativ. Acesta va fi cercetat pentru ucidere din culpă şi vătămare corporală din culpă.

AGERPRES

Subiecte în articol: bistrita-nasaud tânăr decedat accident
TOP articole pe Jurnalul.ro:
Parteneri