Jurnalul.ro Ştiri Locale Bistrița Năsăut. Ceremonie de Ziua Holocaustului la Monumentul deportaţilor din Bistrița

Bistrița Năsăut. Ceremonie de Ziua Holocaustului la Monumentul deportaţilor din Bistrița

Victimele Holocaustului au fost comemorate, luni, la Monumentul deportaţilor din municipiul Bistriţa, ridicat în memoria celor aproximativ 7.000 de evrei - femei, copii şi bărbaţi - din judeţul Bistriţa-Năsăud care şi-au pierdut viaţa în lagărele naziste.

La ceremonie au fost prezenţi preşedintele Comunităţii evreilor din Bistriţa, Fredi Deac, vicepreşedintele Consiliului Judeţean Bistriţa-Năsăud, Ioan Ţintean, viceprimarul municipiului Bistriţa, Gelu Muthi, dar şi aproximativ 50 de elevi de la două şcoli din municipiu, care au venit să aprindă lumânări şi să depună flori în memoria celor care şi-au pierdut viaţa.

Liderul comunităţii evreilor bistriţeni, Fredi Deac, a anunţat, cu această ocazie, că peste doi ani se doreşte ridicarea, în curtea Sinagogii din Bistriţa, a unui nou monument în memoria celor deportaţi.

"Am demarat un nou proiect în cadrul comunităţii noastre. Vom obţine cât de curând tabelele nominale cu toţi evreii care au fost deportaţi în 1944 din fostul judeţ Năsăud, iar peste doi ani, când vom comemora 75 de ani ce la deportarea acestora în lagărele morţii, vom inaugura, vom dezveli un monument în curtea Sinagogii, pe care vor fi trecute numele tuturor evreilor care au pătimit", a spus Deac.

Comunitatea evreilor bistriţeni mai numără, în prezent, doar 19 membri, niciun supravieţuitor al Holocaustului nemaifiind în viaţă. Sinagoga, aflată în imediata apropiere a centrului istoric al Bistriţei, a fost dată în comodat unei asociaţii şi este folosită ca centru multicultural.

În afară de Monumentul deportaţilor, aflat peste drum de Sinagogă, evreii bistriţeni au mai ridicat un monument, în urmă cu trei ani, la intrarea în Staţiunea Pomicolă din Bistriţa, unde a funcţionat în anul 1944 un ghetou în care au fost ţinuţi aproximativ 6.500 de evrei, dintre care circa 300 au murit în prima lună, înainte de a fi deportaţi. AGERPRES

Subiecte în articol: Ziua Holocaustului
TOP articole pe Jurnalul.ro:
Parteneri