Odată cu apropierea de bătrâneţe, memoria, concentrarea, atenţia încep să-ţi joace feste. Lumea numeşte asta cu vorbele “s-a sclerozat” sau “săracul, s-a ramolit”. Medicina o denumeşte dur, demenţă senilă, şi este un capitol al temutei boli Alzheimer. Încadrarea în Alzheimer a îmbătrânirii neuronilor s-a întâmplat în urma unei scene stranii. La primirea festivă a doamnei Margaret Thatcher, preşedintele Reagan a citit de trei ori aceeaşi frază ca un gramofon stricat şi apoi nu şi-a mai adus aminte de rateu. Medicii şi-au dat seama că are Alzheimer. De fapt, a şi murit peste ani de cumplita boală.
Cu trecerea anilor, uiţi la un moment dat un nume, îţi fuge atenţia, dar sunt fenomene trecătoare, nu e instalat Alzheimerul, căci periodicitatea uitării e mică. Dar cei cuprinşi de Alzheimer în formă avansată, la peste 80 de ani, uită care le este camera, se îmbracă mai întâi cu sacoul, iar peste el îşi pun maioul. Încep să fie încurcate cuvintele: “pune-mi ceai în ibric” şi nu “pune-mi ceai în cană”. Între 55 şi 65 de ani, suferă de Alzheimer demenţă senilă circa 2% dintre oameni, peste 75 de ani au această degradare a neuronilor 20%, iar peste 85 de ani sunt diagnosticaţi cu Alzheimer 50%. Depinde ce se întâmplă între aceste extreme. Mai întâi se pierde memoria recentă, uiţi că ai mâncat dimineaţa şi mai iei încă o dată micul dejun. În schimb, descrii cu detalii teribile taiorul cu care iubita a venit prima dată la întâlnire acum o jumătate de secol. De la primele lapsusuri, de la întâiele derapaje de atenţie, trebuie făcute teste de memorie şi luate măsuri, frânând şi întârziind boala. Cu o viaţă sănătoasă, cu dinamism, cu angrenarea în activitatea din bloc, cu supravegherea la lecţii a nepotului, cu schimb de opinii cu cei din familie şi prietenii de aceeaşi vârstă. Menţinerea prospeţimii celulelor creierului se poate face şi cu medicamente, cu antioxidanţi. Cine cade pradă pesimismului, demoralizării, că a ajuns o jucărie veche aruncată în podul prăfuit, pierde războiul cu demenţa senilă Alzheimer. Psihiatrii rafinaţi sunt împotriva internării bătrânului cu Alzheimer în spital, pentru că acesta ar fi obligat la o dură adaptare într-un mediu care nu este al lui. Mai indicat e să rămână acasă, în mediul familiei.
Un film cu multe premii a relevat tristeţea bolii Alzheimer. O vestită scriitoare îşi chema muza pe malul mării, scria pe bileţele ideile viitorului roman şi aşeza peticelele cu notiţe sub scoici, să nu le zboare briza. Scriitoarea s-a îmbolnăvit de Alzheimer. Şi-a continuat obiceiul: venea pe plajă, se înconjura de petice de hârtie aşezate sub scoici, dar de această dată pe bileţele nu mai scria nimic.