Jurnalul.ro Ştiri Justitie Bogdan Camelia, fără onoarea reperată

Bogdan Camelia, fără onoarea reperată

de Dan Constantin    |   

Bogdan Camelia nu a reuşit nici acum să-şi repare onoarea, plenul CSM respingându-i cererile de apărare a independenţei sistemului judiciar. Judecătoarea care a reuşit să cumuleze două excluderi din magistratură încearcă prin toate mijloacele să ţină ocupată Inspecţia Judiciară şi aparatul de lucru al CSM cu o cascadă de petiţii. Ordinea de zi a şedinţei de plen din 24  mai a avut nu mai puţin de trei puncte alocate cererilor acesteia. C.B. nu mai are linişte după publicarea articolului nostru, ,,Magistraţii sistemului ies ca uleiul din apă”, în ediţia din 29 martie a.c. A făcut deja trei reclamaţii la Inspecţia Judiciară, considerând că articolul a atacat prestigiul professional, dar şi sistemul din care face parte. Aici îi dăm parţial dreptate - articolul se referea la ,,sistemul statului paralel” şi cei vizaţi au simţit pericolul. În şedinţa de plen din 15 mai i-a fost respinsă o primă cerere care viza opiniile noastre. În 24 mai, au fost luate în dezbaterea plenului alte două plângeri ale judecătoarei C.B. De această dată, a avut doi susţinători vocali, şi ei cu musca pe căciulă. Bogdan de la Vâlcea şi Kiss de la Cluj au susţinut că articolul atacă CSM şi opinia jurnalistului ar trebui înfierată cu un vot al plenului. Bogdan de la Vâlcea, propagandistul statului paralel, a zis că articolul şi referirile la persoana lui nu-l pot atinge, prestigiul lui fiind bine cunoscut de colegii magistraţi. Ca atare, ,,nu dă nici doi bani pe articol”, dar intervenţia lui nervoasă din plen arată că-i cam pasă! Kiss de la Cluj a făcut apel la solidaritate, dar votul a pus-o într-o apăsătoare minoritate.

Petenta Bogdan Camelia, mutată disciplinar la Curtea de Apel Tg. Mureş, nu se luptă doar cu libertatea de expresie. Grija cea mare este să anuleze a doua decizie de suspendare din magistratură. Pentru a putea prezenta ÎCCJ minime argumente, vrea să schimbe regulamentele CSM, normele de procedură ale instanţelor. CSM a respins seria ei de cereri aberante. Aşteptăm orchestra! 

 

Subiecte în articol: Bogdan Camelia
TOP articole pe Jurnalul.ro:
Parteneri