Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a decis joi să înlocuiască arestul la domiciliu cu măsura controlului judiciar în cazul fostului viceguvernator al BNR Bogdan Olteanu, trimis în judecată pentru trafic de influenţă.
Decizia nu este însă definitivă.
Pe timpul controlului judiciar, Bogdan Olteanu trebuie să respecte mai multe obligaţii, printre care să se prezinte la Poliţia oraşului Snagov, conform programului de supraveghere; să nu părăsească teritoriul României; să nu se apropie de persoanele audiate în calitate de martori, printre care Sorin Ovidiu Vîntu, Călin Popescu-Tăriceanu, Liviu Mihaiu, Attila Korodi, Sorin Enache, Vladimir Pasti, Dan Motreanu, şi să nu comunice cu aceştia direct sau indirect, pe orice cale.
Bogdan Olteanu se află în arest la domiciliu din 1 septembrie, după ce a stat două săptămâni în arest preventiv.
Potrivit DNA, în perioada iulie - noiembrie 2008, în calitate de preşedinte al Camerei Deputaţilor, Bogdan Olteanu a solicitat şi primit de la omul de afaceri Sorin Ovidiu Vîntu suma de un milion de euro şi sprijin electoral în schimbul numirii lui Liviu Mihaiu în funcţia de guvernator al Deltei Dunării.
Ulterior, ca urmare a diligenţelor depuse de Bogdan Olteanu, Liviu Mihaiu a fost numit, la data de 18 septembrie 2008, în funcţia de guvernator al Deltei Dunării.
Procurorii susţin că suma de un milion de euro a fost transferată dintr-un cont din Cipru în contul din Bulgaria al unei societăţi înregistrate în SUA şi apoi retrasă în numerar în trei zile consecutive. Ulterior, la solicitarea lui Vîntu, banii i-au fost remişi lui Olteanu la biroul unde acesta îşi desfăşura activitatea, în sediul PNL.
De asemenea, procurorii arată că, în toamna anului 2008, Bogdan Olteanu a participat la alegerile parlamentare, urmărind obţinerea unui mandat de deputat.
În acest context, din dispoziţia lui Vîntu, Olteanu a beneficiat de consultanţă politică pentru campania electorală fără să achite contravaloarea serviciilor de zeci de mii de euro.
Sursa: AGERPRES