Tipul din filme nu există! Cel puţin asta susţine scriitorul Bogdan Stoica. Autorul le oferă femeilor câteva secrete din lumea bărbaţilor pentru ca acestea să-şi înţeleagă partenerii mai bine. În schimb, tipa din filme există, spune el. O să aflăm detalii peste câteva luni când Bogdan Stoica va lansa noul roman. Cărţile sale sunt la mare căutare şi în străinătate, unde pot fi comandate de pe Amazon.
Cum adică tipul din filme nu există?
E o constatare pe care am făcut-o pe pielea mea. Am reuşit să dezamăgesc mai mult de o femeie mişto, asta deşi făceam eforturi să nu o fac. Mi-am dat seama că aia e limita mea. Undeva mă opresc. Ştii filmul „Albii nu ştiu să sară”? Aşa sunt eu. Nu pot să dau slam dunk-ul fizic. Mi-am dat seama că şi în registrul ăsta emoţional, sentimental, bărbaţii sunt nişte animale mult mai primitive decât femeile. Eu scriam pe blog despre aceste nelinişti ale mele, de sensibil neînţeles, iar o editură din Bucureşti m-a căutat să scriem o carte.
Ai fost norocos în acest sens? Să te caute editura?
Am fost norocos, dar cumva a fost inevitabil pentru că blogul în perioada aceea făcea vreo 500.000 de unici pe lună. Nu ca greii, dar mult. Textele ajungeau la 100.000 de afişări, 200.000. Era o nebunie! Nu mi-a plăcut oferta editurii pentru că era ofertă de tip tu faci toată munca, noi câştigăm toţi banii. I-am trimis la plimbare. Am făcut şi o gafă memorabilă acolo din acelaşi registru, după care a apărut altă editură, nişte oameni de treabă, care au pus toate cifrele pe masă, la modul cât câştigăm, atât împărţim. Mărturisesc că eu nu vedeam o carte scrisă de mine, dar cu oferta financiară, am zis ok, ies nişte bani, dăm drumul la treabă. Nu bănuiam ce o să urmeze. Cartea s-a vândut în vreo 10.000 de exemplare în primele trei luni. Atunci mi-am dat seama că lumea chiar se amuză cu tâmpeniile mele. Acum, la umbra televiziunii, netului, se citeşte mult. Cartea a redevenit o marfă care se dă cadou, se introduce cadou la promoţiile unor altor produse, se discută despre ea. Cartea e mişto. Cartea se întoarce la putere.
Cu ocazia acestor interviuri şi a rubricii de la Antena 3, mă întâlnesc cu diverşi scriitori şi cu copii mai mici şi îmi dau seama că se citeşte tot mai mult, deşi statisticile spun că la noi nu prea se citeşte. Oricum e bine că suntem pe un trend crescător.
Am o explicaţie. Cred că piaţa de carte este cea mai falsă piaţă din câte există. Ca la carburanţii auto. O cisternă în acte, 10 în spate. În America, de exemplu, toate editurile îşi publică tirajele şi vânzările, retururile se dau gratis, se pun la promoţii sau se duc la maculatură. În România, nu auzi nimic. Există Uniunea Scriitorilor, unde 10 băieţi cu fulare colorate se citesc unul pe altul şi atât. Mai există nişte băieţi la modă, cum a fost Cărtărescu, cum e Liiceanu, dar care sunt mult mai mari ca personaje decât reprezintă ei în piaţa de carte. Nu te gândi că vând de rup. Apoi mai există câte un titlu - cum am avut eu norocul - care vinde de rupe, dar niciodată nu o să vezi cifre reale. Mai e un fenomen de care am aflat. Cartea se piratează ca tricourile şi adidaşii de firmă. Te duci la o tipografie căutând un preţ bun să ţi-o tipărească, ai plecat de acolo şi oamenii mai trag 10.000 de exemplare pe care le vând la toate acele tarabe de pe străzi, în trenuri.
Ai scris o carte şi ai ajuns la mult mai multe. Cum de s-a întâmplat acest lucru?
Am scris cartea asta plecând de la nişte texte de pe blog. De fapt, editura a zis să luăm 150 de texte de pe blog şi să le punem într-o formă coerentă şi să vindem o carte. N-am vrut să fac asta. Am cumpărat odată o carte de domnul Pleşu şi m-am enervat îngrozitor pentru că era suma unor articole apărute în Dilema Veche. M-am simţit păcălit de domnul Pleşu. Eu nu fac aşa ceva! Editura spunea totuşi că o parte din texte sunt reprezentative. Aşa am făcut un compromis. Am băgat 40 de texte de pe blog cu 100 de texte noi. Pe pagina de Facebook a cărţii am fost inundat de mesaje, de cereri de sfaturi. Au fost cititoare în mare parte şi au cerut volumul doi. Volumul doi a fost un pic mai dur pentru că după primul volum a ieşit şi o percepţie falsă cum că aş fi vreo lumină de băiat. Volumul doi a fost mai dark, mai noir. Din greşeală, când scriam volumul doi, am scris şi volumul trei. Eu am făcut presă şi sunt obişnuit să lucrez sub presiune, să scriu mult. Pentru mine nu e o problemă să livrez 20.000 de semne până diseară. E ok. Dacă am subiectul clar în cap, merge. În toate aceste scurte povestioare, eu sfârşesc prin a demonstra cât sunt de bou. Indiferent dacă tipa îmi place mult, dacă îmi place puţin sau nu mă place deloc. Eu cumva reuşesc să nu înţeleg nimic niciodată.
Cu ce le ajută pe femei acest lucru?
Eu am scris-o dacă vrei ca urmare a cererii de pe blog în piaţa asta de offline. Au început să-mi scrie întâi bărbaţii. „Nu trebuia să scrii aia, mă întreabă nevastă-mea dacă şi eu gândesc la fel. Nemernicule, ai zis-o pe aia şi s-a prins de ce făceam”. Au avut loc discuţii de cuplu importante şi unele s-au soldat cu despărţiri, dar şi cu întărirea relaţiei. Cumva a ieşit un subiect de conversaţie de cuplu. Cartea e acum subiect de conversaţie. Editura a mai măsurat o chestie. Sunt cam 7-8 cititori pe carte. Cartea e cumpărată de o tipă, o sună cea mai bună prietenă „Fată, hai să-ţi citesc ceva, dă-mi-o şi mie, şi lui Cici, şi lui Vasilica, şi lui tanti de la coafor”.
Tipa din filme există?
Sigur că există tipa din filme. Să zicem că o tipă cerea de la mine să fiu punctual. Reuşeam să nu fiu punctual, deşi era singura condiţie impusă. Acum gândeşte-te la 100 de situaţii în care tipa cerea chestii decente şi eu nu reuşeam să le aduc la îndeplinire. Eu am scris cartea ca să demonstrez nu neapărat cât sunt de prost, ci că un tip face asta nu că nu te iubeşte destul sau că nu te respectă, ci pentru că atâta poate. E ca şi cum ai pune un câine să recite Deşteaptă-te, române. Nu poate. Am vrut ca femeile să înţeleagă că dacă cresc un astfel de bărbat pe lângă casă, care are nişte defecte, ori îl acceptă aşa cum e, ori se duc la alt tip. Dar să nu-l caute pe ăla care nu are niciun defect pentru că aşa ceva nu se poate. Tot ce consumăm: presă, televiziune, telefonul mobil, Instagram, Facebook, toate prezintă nişte personaje perfecte. Există o presiune mai ales pe voi, femeile, care în mod natural vă căutaţi un cuib, siguranţă, afecţiune, bunăstare, cât să creşteţi un copil. Apoi vă dezumflaţi foarte uşor când în online e atât de minunat totul şi în offline e jale şi măcel. Multe tipe încep să creadă că ceva nu este ok cu ele, că nu au nicio şansă, că o să rămână bătrâne şi proaste cu 10 pisici. Nu e aşa! Trebuie doar să-şi asume că tipul care le place poate fi dresat şi păstrat în condiţii decente. Un tip de nota 8, căruia îi ştii toate problemele, e mai mişto decât unul apărut aşa din senin care încă nu s-a dat în fapt.
Cred că ai supărat mulţi bărbaţi cu teoriile tale.
Am supărat destui. O bună parte din prietenii mei, cititori bărbaţi destui, unii au rupt paginile.
Cărţile tale au fost primite foarte bine. Multe recenzii pozitive, dar şi unele negative. Am citit o recenzie negativă şi scria persoana respectivă că nu este ok mesajul pe care îl transmiţi pentru că validezi comportamentul de mitocan al unui bărbat şi tot femeia trebuie să facă lucruri în plus.
E un mod simplist. Nu am zis că dacă el îşi aruncă hainele prin casă şi face pe lângă toaletă, ea trebuie să cureţe după el. Am zis doar că trebuie să-l dreseze ca să obţină efectul contrar. Trebuie să se ocupe puţin de educaţia lui ca de un câine. E nevoie de mai multă implicare, nu de sarcini în plus.
Mai e o problemă care apare. Bărbaţii se plâng că şi femeia este cicălitoare. Ce părere ai despre acest lucru?
E foarte simplu. Dacă noi doi am fi împreună şi ai fi cicălitoare, aş pleca acasă. Nu am de ce să rabd să mă cicăleşti şi azi, şi mâine, şi poimâine şi să mă plâng peste tot că eşti cicălitoare. Nu, frate! Ideea e că şi voi puteţi face asta. Dacă tipul ar fi violent sau beţiv, nu stai. Poate te cicăleşte că greşeşti tu treburi sau poate este ea rea şi malefică şi tu eşti un îngeraş nevinovat. În loc de ceartă şi cicălit şi nervi, soluţia ar fi dresajul despre care vorbeam. Pe un bărbat îl dresezi foarte uşor dacă îi oferi adăpost, mâncare şi sex. E un animal foarte simplu. Îi dai lucrurile astea, face cam tot ce vrei.
Tu ai o fiică. Ce sfaturi îi dai?
Fiica mea face 15 ani. Este o generaţie atât de diferită de a noastră, că nu ştiu ce sfat să-i dau. I-am spus despre tiparele masculine pe care le înţeleg la puştii de vârsta ei. Mă tem că nu am un sfat generic să-i dau. I-am spus să nu creadă orbeşte tot ce aude. Nici nu cred că aş putea ce altceva în plus să-i spun. Adolescenţii se raportează la prietenii lor, la modelele sociale din presă, Internet, filme. Nu cred că ar ţine cont prea mult de sfaturile mele.
Tipul din filme nu există 4?
Nu, că m-am dus cu capul. Am primit cel puţin 1.000 de mesaje de la tipe care voiau detalii suplimentare. Urmează „Tipa din filme există”, care va fi un soi de manual împărţit pe secţiuni de la 10 la 14 ani, de la 14 ani până la 30-45 de ani. Un fel de „Cum să nu fii bou în cele mai importante 100 de situaţii în care ai putea să o ratezi pe tipa care îţi place”. Când aveam 12 ani, dacă îmi plăcea o fată, o trăgeam de păr. Nu a fost o soluţie. Nimeni nu-i învaţă pe băieţi cum să devină bărbaţi ok, nu superbi, dar baza.
Ştii că vei fi criticat. Adică cine eşti tu?
Nu-mi pasă. Am făcut presă din '96 până în 2012. Eram criticat, alergat, înjurat, sunt obişnuit. După ce am scos tipul 1, 2 şi 3, tot primeam acel feedback şi am zis să scot un making-of, bucăţele mici de adevăr. Tocmai adoptasem o pisică, o nenorocire de pisică, acum aş duce-o înapoi de unde am luat-o.
Nu spune aşa ceva.
Ba spun aşa ceva. E o relaţie din aceea: îl urăşti, dar nu poţi să trăieşti fără el. Suntem doi psihopaţi în casă, eu şi motanul ăsta. Am zis să-l fac personaj pe motan, iar el povesteşte ce vede în casă, cât sunt de prost, ca să fie amuzant. S-a vândut şi cartea asta foarte bine şi am primit alt feedback: că e o carte cu pisici, o vrea fii-mea, dar nu pot să i-o dau, că e plină de măscări. Şi am făcut o carte pentru copii. „Jurnal de Ghenă pentru copii, povestea unui pisoi găsit la gunoi”. Am testat-o la târgul de psici. Sunt foarte bucuros să constat că pot face un copil să citească dacă îi livrezi ceva mişto.
Revenind la Tipul din filme nu există. Mi-ai explicat în mare despre ce e vorba, dar vrem să înţelegem. Ce e aşa de greu să ne luaţi flori de 8 Martie sau de ziua noastră? Sunt flori, nu un diamant.
Nu e mai mişto să-mi spui? Băi, Gogule vreau flori de ziua mea, ziua lui mama, Paşte, Crăciun şi 8 Martie. Să-mi faci o listă. Nu spun că bărbatul e o subspecie, dar e o specie care nu are deloc subtilitate. Nu înţelege mesajele. Noi ne-am învăţat cu mesaje scrise sau vorbite. Dacă te uiţi acum la mine urât că mi-a sunat telefonul, cum te-ai uitat urât în parcare că nu ţi-am ţinut uşa, eu nu o să înţeleg că e aceeaşi privire. Trebuie să-i spui că vrei flori, că altfel doarme pe preş. Şi o să vezi că aduce. Problema e că femeia se aşteaptă ca el să ştie deja. Dacă mă iubeşte, ştie că îmi plac zambilele şi că vreau să plângem la Titanic. Nu o să ţină minte nimic pentru că el nu e programat aşa. El e programat să privească înainte.
Când o să vedem Tipa din filme există?
La toamnă. Vara asta o scriu, sper să depăşesc toate războaiele cu editura care vrea să scriu un roman de dragoste. De parcă aş fi în stare să fac aşa ceva. Cred că după „Tipa din filme există” o să merg în zona de carte de copii. Mi-a plăcut foarte mult feedback-ul cu cei 200 de copii de la târg. Sunt foarte sinceri, sunt foarte direcţi, îţi spun exact ce le place. Chiar cred că, dacă s-ar aduna mai multe puteri, am putea schimba total mentalităţile puştilor din ziua de azi.
„Dacă noi doi am fi împreună şi ai fi cicălitoare, aş pleca acasă. Nu am de ce să rabd să mă cicăleşti şi azi, şi mâine, şi poimâine şi să mă plâng peste tot că eşti cicălitoare. Nu, frate!”
Tot ce consumăm: presă, televiziune, telefonul mobil, Instagram, Facebook, toate prezintă nişte personaje perfecte. Există o presiune mai ales pe voi, femeile, care în mod natural vă căutaţi un cuib, siguranţă, afecţiune, bunăstare, cât să creşteţi un copil. Apoi vă dezumflaţi foarte uşor când în online e atât de minunat totul şi în offline e jale şi măcel.