Așa a plecat îndemnul ca românii să se apuce să boicoteze tot ce e de-al lui Putin. În lumea virtuală protestul a prins, s-a rostogolit, îndemnurile au devenit patriotice, flancate de „insigne” cu stegulețe roșu-galben și albastru. Sau doar galben-albastru.
Tânărul trage la pompa alb-roșie și înfige „pistolul” în rezervor. Carburantul curge cu zgomot - „fac plinul că mă duc la un chef”. Benzina se învârte în jur de 7 lei, repede se învârt și cifrele de pe pompa care arată prețul. Bărbatul privește împrejur și se gândește doar puțin la întrebarea despre boicotul impus rușilor, virtual, de către români. „Parcă am auzit ceva. Dar nu am nicio treabă, ce, nu-i aceeași benzină?”. La o stație Lukoil din București, boicotul nu a venit. Nici că s-a auzit de el și nici numărul de mașini nu a scăzut. Așa zice casiera. Un pic speriată când întrebi de ceva care începe cu Rusia, femeia bâiguie: „Nu știu ce boicot, n-a făcut nimeni scandal”. După ce înțelege despre ce e vorba – căci n-are Facebook – angajata benzinăriei trage o concluzie: „Păi cum așa? Ne facem nouă, înșine, rău?”.
La pompă, puștiul rânjește și dă din umeri când aude de inițiativa cetățenească, din spatele lui se aude un mormăit. E unul din Giurgiu cu o camionetă: „Ia să se mai ducă de aici cu protestele lor cu tot. Ce? Îmi interzice mie de la ce pompă să pun?”. De război, amândoi știu amănunte. Doar că nu pot să-și facă, încă, o părere. Pe cel din Giurgiu îl copleșesc necazurile: „Noi nu avem de muncă, uite, cresc prețurile, și le arde de răzbel”. Se referea, probabil, la inițiatorii boicotului. Pe urmă, se duce să plătească ce a încărcat în rezervor. Cu bonuri valorice, de la firma pentru care lucrează.
Ce contează producătorul? Motorină să fie!
Pe autostrada care duce la Pitești, rușii încă nu sunt în retragere. Țin locuri strategice, de unde „împușcă”. Și împușcă bine clienții după numărul de mașini oprite în benzinăriile lor. Ca un fel de „speciali” sunt cei de la Lukoil – au vad și clienți la pompele lor. Prima benzinărie e prin dreptul Bolintinului. În zece minute au oprit destule mașini.Cele mai multe dintr-acelea industriale, de târăsc noroiul peste tot. Benzinarii nu sunt supărați, șoferii – nici atât. Nu se vorbește de fel despre război ori despre Putin. De boicot unii nici n-au auzit. „Să vină ăla cu boicotu’ aici, că începem muncile la câmp. Să-l vezi ce o să mai boicoteze atunci”, râd doi, cică, din sat. Femeia de la casă spune că „merge carburantul” fiindcă cei din satele din jur sunt obișnuiți cu locul. Nu îi interesează că dau bani la ruși, la nemți sau la unguri. „Că doar nu or să bată acum kilometri ca să pună de la OMV”, mormăie un alt bărbat cu treabă pe lângă pompe. Un altul e mai fricos – „Ce? Vor să ni-l punem pe Putin pe cap, au înnebunit?”.
Fuga refugiatului Anatoli prin benzinăria rușilor
La stația cu fond roșu și alb oprește un autoturism mai ciudat. Marca – Byo. Numere – galben-albastre. Lumea tace. E un ucrainean. Abia se zărește în învălmășeala de haine și bagaje care ajunge până la plafon. De la volan coboară un bărbat la vreo 50 de ani, tras la față, îmbrăcat cu două rânduri de țoale. Vine tocmai de la graniță, a fugit din calea tancurilor, e din regiunea Kiev. Îi e frig, i s-a stricat instalația de încălzire. Nu știe nici cum a nimerit la în marginea Bolintinului, vrea să ajungă la Canakkale, internet nu mai are, să-i arate drumul bun. Soția, un munte de femeie, coboară din dreapta: „Suntem din Ucraina, da. Venim din nenorocire”. E emoționată, îi dau lacrimi. Anatol, bărbatu-său, trage în apropierea pompei dintr-o mahorcă puturoasă. Mustața groasă poartă culoare de galben. Semn că a fumat mult. Și acum „sudează” tutunul încercând, într-un amestec de ucraineană, rusă și turcă, să explice ce e cu el și cu războiul. Ridurile adânci îi joacă de oboseală. Se uită la firma alb-roșie cu Lukoil și nu i se pare nimic neobișnuit. „Și ce? Ce dacă sunt ruși? Nu are importanță. Sunt oameni. Cei care lucrează acolo nu au nicio treabă cu asta. Putin e nebunul!”. Pe urmă se duce să-și ia carburant. Și de altele.
Soția lui Anatoli nu vede, la fel, nicio problemă că benzinăria la care au oprit este cu acționariat majoritar rus. Dă să explice cum stă treaba, dar o întrerupe bărbatul venit de printre rafturi. „Uite, soldații ruși habar n-au unde sunt!” – și încearcă să spargă nedumerirea – „da, au venit și la noi în sat, nu știau unde se află, nu știau unde merg. Nu crezi? Crede-mă! Așa este! Eu am vorbit cu ei!”. Pe urmă arată clar unde este cheia nenorocirii de se întâmplă acum în Europa: „Dacă Putin nu ar fi, nu ar fi nici problema asta”.
Obosiți, cei doi pornesc mașina. Pentru moment se încadrează bine, către București. În urma lor apar, de departe, camioane militare. Sunt ale americanilor și se duc către est.
Gazprom: românii ocolesc pompa, dar atacă mâncarea și cafeaua. Pe motiv de preț
Mai la o aruncătură de Iskander de Bolintin sunt pompele Gazprom-ului. Stația e montată pe la kilometrul 50, ca la ambuscadă: de o parte și de alta a autostrăzii. Pe sensul spre Pitești sunt mașini lipite la furtun. Spre București, zici că taman ce a început boicotul. Dar unul altfel: lumea oprește pentru cafea, sucuri, mâncare și lichid de parbriz. La benzină – doar puțini vin. Prețurile sunt mari, bat 7 lei.
Prin Gazprom n-au trecut încă tancurile și cecenii pe post de povestiri. Și nici proteste sau scandaluri. Oamenii au altă treabă. Doar angajații sunt mai informați. Știu de inițiativă, dar… „bine că stăm de grija altora. Bine că îi ajutăm pe alții. Când e vorba să ne ajutăm pe noi, toată lumea fuge”. Una de la casa de marcat mormăie cu obidă. În rest, nu-i pasa; stația are dever, deja raftul cu produse de patiserie s-a golit. Spune că nu se simte vreo schimbare în ceea ce privește numărul de clienți – „e cam tot același”. Și nimeni nu le-a bătut vreun apropo de acționari.
O tânără coborâtă dintr-o mașină cu număr de Argeș zice că nu are nicio treabă cu benzinarii, dar că îl urăște pe Putin. Și își cumpără un sandviș. Un bulgar venit din Germania, mai brunet, se ferește să comenteze inițiativa românilor și dispare repede. Iar un camionagiu de Arad se enervează: „Iar facem pe vitejii? Uită-te la ucraineni ce fac. Cum luptă ei, în ce condiții. Noi suntem doar buni de gură. Să-i văd pe ăștia curajoși pe net ce ar face dacă ar veni Putin peste noi”.
Înăuntru, în stația alb și albastră, o casieriță cu șapcă bleu, cu blazonul Gazprom desenat mare, râde încet: se uită pe net la un video cu miștouri dâmbovițene. „Ce planuri de viitor ai, fă?”, se aude o replică a poantei, printre hohote de râs. În spatele tejghelei rulează, încet, o manea.
Citat: „Să vină ăla cu boicotu’ aici, că începem muncile la câmp” – una din reacțiile vizavi de boicotarea firmelor rusești din România
Citat: „Dacă Putin nu ar fi, nu ar fi nici problema asta” – Anatoli, refugiat ucrainean, referindu-se atât la război, cât și la ideea boicotului românesc
Citat: „Că doar nu or să bată acum kilometri ca să pună de la OMV” – șofer din împrejurul Bolintinului, alimentând la Lukoil
Idee: În carburantul rușilor n-a bătut boicotul românilor. Motive: petreceri, munca la câmp și distanța până la următoarea benzinărie