Jurnalul.ro Viaţă sănătoasă Sanatatea copilului Bolile începutului de școală. Când să ne îngrijorăm?

Bolile începutului de școală. Când să ne îngrijorăm?

La începutul școlii, atunci când copiii, mai ales cei de vârstă preșcolară sau în clasele primare, vin de acasă, dintr-un mediu cunoscut, și intră în contact cu alți copii, ei intră în contact și cu tipuri noi de alergeni sau de microbi, specifici mediilor din care vin ceilalți copii. Atunci are loc o schimbare în imunitatea fiecărui copil, organismul său încercând să se adapteze la aceste „noutăți” agresive.

Acest lucru poate cauza ușoare răceli sau guturaiuri, semn al faptului că organismul își creează practic anticorpi, pentru ca data următoare să reziste la acest tip de amenințări externe.

Tocmai de aceea, ar fi bine ca părinții să nu se alarmeze imediat, la primul semn de răceală și, mai ales, să nu trateze aceste afecțiuni cu antibiotice. Vorbim, cel mai adesea, de infecții relativ banale, care durează cel mult două-trei zile, sunt cel mai adesea virale și foarte rar se suprainfectează cu antibiotic.

Simptomele obișnuite sunt secrețiile nazale, lăcrimarea, o ușoară răgușeală, tuse, roșu în gât. Dacă micuțul face febră sub 38,5, dar are o stare bună, nu este moleșit, atunci cel mai indicat tratament este împachetarea cu prosoape sau cârpe ude. Acestea trebuie să fie udate cu apă rece, stoarse și să îi acoperea mâinile și piciorele de la coate, respectiv genunchi, înspre degete.

Împachetările se mențin între 5 și 10 minute și se repetă de două, trei ori, până când scade febra. Dacă febra e mai mare de 38,5 grade, atunci este nevoie de un tratament.

Acesta poate fi homeopatic, se pot administra granule de Apis, într-o diluție mică, 5 CH, sau poate fi administrat un antitermic – paracetamol, algocalmin - supozitor sau siropuri.

Dr. Ana Maria Bucur – medic de familie, cu competențe în homeopatie

TOP articole pe Jurnalul.ro:
Parteneri