Criminalul e prins, se descoperă că s-a stabilit în Bolintin după ce și-a ridicat, aici, casă cu de la sine putere. Fără nicio autorizație sau aprobare. Se ia decizia grabnică de desființare a construcției.
Septembrie, 2023: după un an și jumate de proces, instanța a decis demolarea locuinței ilegale a criminalului. Casa a căzut, ieri, sub cupa buldozerului. De fapt, doar pereții - restul fusese reciclat cu mult înainte de către spoitorii din vecinătate. De la revolta oamenilor din Bolintin Vale și până acum, conform Poliției și Primăriei, furturile în urbe au scăzut aproape la jumătate. Au crescut însă bătăile în țigănie.
Prima bucată de zid cade cu un geamăt: „Haoleooo, ia uite ce face ăștia!”. Baba în fustă ponosită, cu picioarele goale între cioburile uliței, cu lanț mare și galben, de-i lucește la gât, își pune mâna la gură: „Da ce are cu casa? Că prostu’ ăla de a omorât e la pușcărie, pușcăria și viermii să-l mănânce”. Cineva dă să-i explice balabustei că e vorba de construcție ilegală, baba se înfoaie: „Haorde, mo, ando care”. Ceva de genul „Vino, bă, acasă”. Strigă spre unul pus mai la fereală, într-o curte din apropiere. Ies cinci, plus câțiva puradei. „So halean, fă? Ja, d-aici, spală mui!”, se înfoaie baba. Polițiștii în negru - cu automatul la vedere - se trag mai aproape de mașina de intervenție. Ochii le lucesc pe sub cagule. Și ciobănescul german al echipei rânjește atent spre spoitorii care curg dinspre centru. Un jandarm își verifică pulanul și setul de cătușe. Baba însă n-are treabă cu forțele de ordine, o ceartă pe o prichindea: „Ce ai mâncat? Du-te și spală-te pe față”. Fata dispare, o dată cu unul de a pus într-un troller o ultimă încărcătură de sârmă recuperată de printre dărâmături. Trece prin praful uliței, ascultând manele la un iPhone. Muștele îi bâzâie pe la gură, polițiștii își reiau supravegherea.
Primăria din Bolintin Vale a dat lovitura la sfârșit de vară: după 17 luni de când a emis decizia de desființare a caselor în care locuia neamul criminalului, judecătoria din localitate a admis executorului să pună la pământ construcțiile. „A mers repede, în cazul ăsta”, cred cei de la Primărie. Funcționarii au adus utilaje să spargă bojdeucile și camioane să care resturile. Discută speța în timp ce un zid cade. „De regulă, ăsta e sistemul, instanța nu are cum să se miște mai repede. În plus, țiganii care stăteau aici au fost învățați - naiba știe cine le-a spus - toate tertipurile să tragă de timp. Ba nu s-au prezentat, ba au cerut avocat, toate șmecheriile. Ce să câștige cu asta? Păi, uite, au mai stat doi ani în case”.
Neamul lui Elvis - criminalul -, spoitori ajunși la Bolintin Vale de prin părțile Răcariului de Dâmbovița, a decis să-și ridice domiciliu în Giurgiu, după ce au primit în schimbul banilor o filă A4 pe care și-au pus urmele unui deget ca semnătură. Era „contractul de vânzare-cumpărare” al unei parcele. „Să tot fie vreo zece ani de atunci”, crede unul de la autoritatea locală. Terenul era vândut cam la a șaptea mână. „Baza” era un ursar - neamul ălora mai bogați, de stau la șosea. „Da, io știu cât a dat pă teren? Nu mai știu, e mult de atunci. Cam cât pe o mașină”, povestește una din neam. Știe doar că au mers cu „ăl de dădea hârtia la bulibașă”. Bulibașa i-a taxat și a binecuvântat afacerea. „Bulibașa a avut un fel de rol de notar. Le-a luat banii și au făcut vânzarea.
Niciun act nu a fost depus la nicio autoritate. Și, pe urmă, au început să construiască”, povestesc cei de la Primăria Bolintin Vale.
Până să apuce să facă somație pentru a opri lucrările, spoitorii dăduseră gata fundația și câteva camere. Se înghesuiau acolo, în vreo două case, crescute în margine de miriște. Până s-a dumirit lumea ce se întâmplă, în țigănie apăruseră, deja, patru „domicilii”. Nu așa „bari” (mari), doar parter și pod. Niciuna cu racord la utilități. Au pus și un gard - săltat de prin vreun șantier, nu se știe - au tras cablu de electricitate, pe blat, de la vecini. Cu canalizarea au fost ceva probleme: deversările se făceau direct pe uliță, mergeau la umblătoare pe câmpul de vizavi. Și acum arătura are o culoare aparte - gunoi și resturi de la familiile celor dimprejur.
După aprobarea de către instanță a executării silite - adică a demolării caselor - cei mai mulți spoitori din marginea Bolintinului Vale au ținut sfat. De bucurie că scapă de tot de neamul scandalagiilor veniți de la Răcari. „Nu mai au ce face, o să plece. Păi, și ieri au bătut oameni. L-au bătut p-ăla la colț de l-au borșit tot. Țigan și el, spoitor. Răi, mă, tată!”, oftează unul. Ăștilalți - scandalagii din neamul lui Elvis - au lucrat finuț: în loc să plece către locurile de baștină, cum voia cartierul, au dezmembrat casele. Ce a fost fier s-a dat la „REMAT”: acoperișul de tablă, firele „de electric”, bucăți din gard sau fierul-beton de prin pereți, toate s-au transformat în bani la centrele de colectare și reciclare. Au rămas niște uși ciobite, cercevelele și pereți galbeni și roz. Printre care mai dădeau o ultimă geană doi gealați refugiații la vecini.
Cum e să fii „legal” și „cu ciungă-n păr”
Acțiunea de demolare e una continuă, e greu să spargi patru case deodată. Dar e un spectacol. Spoitorii - ăia de zic că sunt cumințenia cartierului - și-au tras scaune peste drum, privesc cum rupe excavatorul bucăți de zid. Pe o bucată de gard flutură un mesaj electoral din 2012: „Alături de tine. Pentru Tine”. E al lui Corneliu Dobrițoiu, general și senator. Spoitorii habar n-au a cui e mecla de pe gard, dar s-au pus alături să comenteze viața grea din cartier. Praful de pe drumul rupt de mașinile ce cară fier vechi înfundă nasul, muștele ciupesc. În ceața de praf clipește roșu-albastrul girofarurilor, sunt multe echipaje de la Poliție și Jandarmerie. E zonă cu risc, a intrat în atenția Primăriei, care vrea să pună aici camere de supraveghere: „Avem sistemul, deja. În oraș, au încercat să îl doboare cu pietre. Nu știu de ce, să-l ia acasă, habar n-am. Dar nu au reușit”, spune cineva de la autoritatea locală.
„Eu sunt legal. Am pus hârtia, am intrat la legalitate. Uite, acum vorbesc frumos, nu mă cert”, începe unul să povestească. N-are doi dinți în gură, are boală pe spoitorii de Răcari. „Ce? Dacă sunt eu neam cu ei? Nu, dă-i dracu! A, așa de la distanță, da. Că soră-mea e măritată cu unul din ăia”. Omul speră că demolarea o să-i gonească pe „răcărenii”, care acum doi ani au făcut de baftă comunitatea. „Ai dracu’, zic acum că n-au bani. Da, toată ziua se laudă pe TikTok. Arată și banii - mii de euro. Și se mai laudă pe cine au mai bătut”. Doi dintre mai vechii cartierului sunt puși rău pe cumetrii veniți de la Răcari: „Ăștia erau plini de bani, că furau. Da n-aveau nimic pe acasă. Nici WC. Când venea vreunul la masă la ei și îl trecea ceva, îl vedeai că merge pe câmp. Acolo îl trimeteau”.
Un funcționar de la Primărie întreabă despre unde mai stă neamul lui Elvis, criminalul. Alt moș se freacă la ochiul cu cataractă: „Aici, da’ sunt la furat. Fură și bat. Eu i-am văzut, sunt plini de bani. Și bate lumea”. „Da, și pe noi ne bat”, întărește unul pus mai în spate pe un scaun de plastic: „Da’ ce? Noi avem ciungă-n păr? Și pe noi ne ard”.
Unul cu tatuaje schimbă subiectul, se laudă că are curent. Înainte a stat cuplat la rețeaua vecinilor. Povestește cum a înțepat rețeaua cu ochii țintă să nu îl filmeze careva.
În spate, între scheletul unei mașini, o ușă de magazin și o movilă de cauciuc, pe un gard stă scris mare: „Supermarket”. Nu e nimic, doar gardul și bojdeuca - te miri cum mai stau în picioare - panoul de magazin a fost săltat de undeva, nimeni nu mai știe de unde. Aproape e trasă o căruță, calul ronțăie ceva dintr-o cadă legată între doi copaci. „Aia nu am dat-o la fier, barosane. E ieslea la cal”, lucește cu molarii o spoitoreasă. BMW-uri de Bulgaria și Spania trec prin colbul de lângă „Supermarket”, spoitorii continuă să scaneze demolarea. Orice bucată de fier e încărcată în bena camionului Primăriei e petrecută cu oftat ca la ratarea unui penalty.
De la neamul „răcărenilor”, spoitorii trec să-i comenteze pe ursarii bogați. Ăștia au case trainice, cu garduri luxoase. Nu se ocupă de fier, doar „de afaceri”. Local și internațional. La Bolintin, mulți dintre spoitori au luat împrumuturi cu camătă de la ursari - „țiganii de la stradă”. „Ăștia nu știu multe, te execută. Și ăstora ai lui Elvis le e frică, cât sunt ei de șmecheri”. „Na mai das duma, mo!”, strigă unul, semn că s-a vorbit prea mult. O singură poveste mai scapă dintre spoitori: unul dintre șefii ursăriei taman ce a împlinit termen de eliberare, s-a întors acasă. Plin de aur, cică. În Germania a făcut pușcărie pentru un prejudiciu de peste un milion de euro. Glumea și ursarul când povestea prin ce a trecut: cică furase generatoarele unei companii care lucra un drum. După ciordeală, s-a oprit șantierul. Iar când l-a prins „poliția nemților” i-au imputat, pe lângă utilaje, și zilele în care compania nu a putut lucra.
O haită de câini trece pe lângă ceata spoitorilor și îl zbârlește pe ciobănescul de la Poliție. Pereții se transformă încet în moloz, amintirea lui Elvis-criminalul mai e purtată doar de balabustele care privesc beleaua din mijlocul gunoiului strâns vizavi: „Ja drac jucal!” (Ai dracului câini - n.n). Haita intrase printre resturile de fier-beton.
Sărăcie și turnulețe
Metoda țigănească de împroprietărire este suverană și acum în marginea Bolintinului. Terenurile private sunt vândute în „cascadă”, chiar și până la al zecelea cumpărător. Așa, în ani, s-a umplut cartierul de case fără aprobare. Cu câte trei-patru familii înghesuite. Mai greu a fost când spoitorii au vrut să-și tragă apă și electricitate. Când au văzut că patalamaua de la bulibașă nu făcea nimic pentru ăia de la Electrica, unii au început să bată drumul Primăriei. „Dar au venit ăștia de la Răcari. Păi, știți ce trebuia să fie aici? Nu? Țigani, barosane, numai țigani. Dar s-a speriat lumea. Au construit ăștia și au început să bată lumea”, povestește unul de nădușește greu sub maioul pătat de rugina fierului. Altul, cu geacă și pălărie are năduf: „Câmpul a rămas gol, n-a mai venit țigani. Și am rămas și fără WC”.
Pe lungimea ei, ulița e fulgerată de puradei și cotarle care se zbenguie printre cioburi și resturi. Fluxul e spre maghernițele care se dărâmă. Plimbarea se face până în marginea uniformelor albastre. De acolo nu mai e tupeu. Mai departe, spre oraș, sunt tot case de spoitori, dar mai ridicați un pic. Au garduri de tablă. Unul și-a decorat grănițuirea: a pus pe gard matrițe de numere de înmatriculare. Una cu B 90 AXU stă pe rugină, se dezlipeste greu, o pirandă abia ce apucă să șutească din ochii polițiștilor matrița cu B 10 WSA. „Ale dreacu. Cum au apărut aici? Benzină, ăla micu, s-o fi jucat”, blestemă baba și smulge cu greu matrițele lipite bine de tablă. Un puradel care se holbează la balamucul din cartier, în tricou proaspăt de Italia, cască gura a mirare.
„A venit la criminal”, comentează o spoitoreasă spectacolul demolărilor din cartier - „Ne-a făcut de râs, șăfule. Prostul ăla a pus românii pe noi. Praf ne-a făcut pe noi, pe țâganii”. Cei doi ani trecuți de la crima din Bolintin nu au șters memoria colectivă. Mai ales că, de atunci, neamul lui Elvis a continuat să rămână în cartier ca să-i toace pe „spoitorii cuminți”.
Un pic mai departe de zona spoitorilor, la strada principală sunt casele mari ale ursarilor. Nici picior prin curți de când au apărut polițiștii. De după un gard, unul strânge scaune și mese - semn de bairam. „Da’ ce să zic? Nu e neamuri cu mine, e spoitori d-ăia”, spune superior ursarul - „Fură, e răi”. Omul crede că țigănia se împacă bine cu românii din localitate: „Nu e, domnule, probleme. A fost doar cu criminalu și atât. În rest e pace. Noi nu avem discuții, noi muncim, avem casele noastre, plătim la stat, suntem săraci”. La trei pași mai încolo, în fața unei hardughii cu două etaje, soarele bate orizontal, la nivelul asfaltului: unul și-a pus poartă cu ornamente care sclipesc de-ți fură ochiul. Frunze și aluminiu parcă. Vizavi e o altă hardughie cu gard înalt. Designul ales aici sunt țepii. Și turnulețul de tablă care crește din acoperiș poartă 13 țepe. Ghinion: neamul, cică, e prins prin Spania.
Despre țigănimea din marginea Bolintinului, puțini români vor să discute. Crima lui Elvis e în mintea tuturor, parcă a fost ieri. S-a mai schimbat ceva însă de când a ieșit lumea în stradă, „la revoltă”: oamenii zic că nu se mai dă iama prin bătături. Primăria și Poliția au programe pentru „pacificarea” Bolintinului Vale, nu s-a mai auzit de rele. „E bine, ca să nu fie rău. Știi cum zice țiganul: mucles”, râde unul de se ține de crâșmă. Una, cu fuste lungi și colorate din care galbenul se asortează cu cerceii mari și cu basmaua de pe cap trage niște puradei în spatele unuia cu mucul de țigară pus în colțul gurii, cu mâinile în buzunarele sacoului second hand și cu pălăria trasă pe ochi: „San dilo, mo?”.
„De-a lungul timpului, transferul proprietății s-a realizat prin așa-zisa chitanță de mână, o înțelegere între părți, care nu reprezintă un drept real de proprietate. Sunt multe situații în care locuințele și terenurile au fost astfel tranzacționate și înainte de anul 1990, iar deținătorii actuali nu pot face dovada proprietății și trebuie să apeleze la instanța de judecată. Este adevărat că în ultimii ani s-a redus numărul acestor tranzacții și sper să dispară în totalitate această cutumă” - Danil Trăistaru, primarul orașului Bolintin Vale, despre modul în care rromii din marginea urbei ajung să dețină și să construiască imobile.
<blockquote class="twitter-tweet"><p lang="ro" dir="ltr">Urmele criminalului Elvis din Bolintin, șterse cu buldozerul <a href="https://t.co/XpsPEspxT4">pic.twitter.com/XpsPEspxT4</a></p>— Jurnalul (@JurnalulN) <a href="https://twitter.com/JurnalulN/status/1702363190560977323?ref_src=twsrc%5Etfw">September 14, 2023</a></blockquote> <script async src="https://platform.twitter.com/widgets.js" charset="utf-8"></script>