Undeva, în anii ‘90, eram din punct de vedere educaţional în siajul marilor puteri, dar la trei decenii distanţă, și în urma a ceea ce s-a numit “Nu ne vindem ţara”, am rămas mult, mult în urmă. Din câte se observă, aceia care au condus România și au acuzat că vrem să fim cotropiţi de străini au greșit flagrant discursul și secvența, fiindcă e posibil ca ținta să nu fi fost neapărat fiarele economiei naționale sau pământul patriei, ci deficitul educațional.
Şi, ca de obicei, simţurile poporului au bătut “viziunea” conducătorilor, validând motto-ul caţavencian: “Cititorii noștri, mai inteligenţi decât noi”. În ultima parte a anilor ’90, cuplurile au învins nesiguranța indusă de societate și au început - cu bună intenție - să facă copii pe care au început să-i educe.
În paralel, românii au plecat în străinătate pentru a căuta individual investitorii care lipseau din țara lor. Adică, au taxat instinctiv nu ne vindem țara, conștienți că bunăstarea depinde de cantitatea de capital investită pe locuitor.
Acum fug din România toţi cei care nu doresc să cadă victimele handicapului cultural, prin intermediul căruia am fost manipulați de niște politicieni ce nu și-au dat seama că au primit un măr otrăvit.
Important este însă că tinerii ce vor termina universitățile străinilor vor deveni egalii lor, cam la fel ca în 1990, și vor fi trataţi financiar similar - pe baza educației primite în exterior vor primi aceleași locuri de muncă.
Am dat trei exemple care arată cum reacționează instinctul de supraviețuire, ce se opune inabilității de a manageria ţara. Unii au zis-o tranșant: Numai proștii rămân în România! Eu aș nuanța și aș spune că fug de aici toți cei ce refuză să fie otrăviți de mediul toxic în care trăiesc. Iată o temă de reflecție pentru ecologiști, nu “Jos capitalismul!”.