Jurnalul.ro Cultură Carte BookHub la MNAR. Lecturi cu Nona Rapotan. Invitat Cătălin Pavel

BookHub la MNAR. Lecturi cu Nona Rapotan. Invitat Cătălin Pavel

de Magdalena Popa Buluc    |   

Muzeul Național de Artă al României vă invită la o nouă ediție BookHub la MNAR. Lecturi cu Nona Rapotan în data de sâmbătă, 30 martie 2024, ora 16.00, în Sala de artă franceză din Galeria de Artă Europeană (Calea Victoriei 49-53). Invitatul este Cătălin Pavel, profesor universitar, doctor în arheologie și scriitor.

Dialogul va porni de la volumul de proză scurtă „Adevărul despre vacanțe”, publicat de Cătălin Pavel în anul 2023 la Editura Humanitas. Ca de fiecare dată, moderatoarea întâlnirilor, Nona Rapotan, va analiza sursele de inspirație ale autorului, în acest caz pasiunea pentru cercetarea trecutului și reconstituirea unor povești din mici fragmente, prin ochii unui arheolog pasionat de literatură.

Cătălin Pavel a urmat studii doctorale și postdoctorale la Hertford College, Oxford, Paris 1 Panthéon-Sorbonne, Institutul Arheologic Albright din Ierusalim, Universitatea din Hamburg și Colegiul Noua Europă din București. A participat la cercetări arheologice atât în țară, cât și în Germania, Franța, Anglia, Maroc, Israel, Turcia și a predat arheologie, artă clasică și teme arheologice în literatură la București, Cluj și Atlanta.

A publicat volume de poezie, „Altera Pars“ din 2012, câștigător al Premiului de debut „Mircea Ivănescu“, dar și romane, „Aproape a șaptea parte din lume“ și „Toate greșelile care se pot face“, la Editura Humanitas. Cătălin Pavel a tradus în limba engleză selecții din publicistica lui Mihai Eminescu și din limba germană romanul „Ostende 1936“ de Volker Weidermann (Editura Cartea Românească, 2022).

Desfășurate cu regularitate la muzeu, întâlnirile „Bookhub la MNAR. Lecturi cu Nona Rapotan” reprezintă o platformă de mediere între carte și arta plastică, în compania unor personalități din sectorul cultural.

 

TOP articole pe Jurnalul.ro:
Parteneri