Jurnalul.ro Ştiri Externe Boris Johnson îi cere lui Trump să nu renunțe la acordul cu Iranul

Boris Johnson îi cere lui Trump să nu renunțe la acordul cu Iranul

Ministrul de Externe al Marii Britanii, Boris Johnson, i-a cerut lui Donald Trump să nu se retragă din acordul nuclear cu Iranul. Johnson, care se află în SUA, dar care nu are o întâlnire programată cu Donald Trump, a apelat la Fox & Friends, emisiunea de știri preferată de președintele SUA, luni, pentru a-i transmite acestuia opiniile sale referitoare la acordul nuclear cu Iranul, scrie The Guardian.

Termenul limită pentru recertificarea acordului expiră sâmbătă, 12 mai.

Președintele Iranului, Hassan Rouhani, a sugerat, luni, că Iranul ar putea păstra înțelegerea, chiar dacă SUA aleg să iasă din acord. Rouhani a declarat că a scăpa de „prezența răutăcioasă a Americii va fi bine pentru Iran”, dacă alți semnatari continuă să fie angajați în acord.

„Președintele are dreptate să vadă defecte în acord și a stabilit o provocare foarte rezonabilă pentru lume”, a spus Johnson. „A spus: << Uite, Iranul se comport urât, are tendința de a dezvolta rachete balistice intercontinentale. Trebuie să oprim asta. Trebuie să oprim ce face Iranul în regiune. Trebuie să fim mai duri. >>”, a mai spus ministrul de Externe al Marii Britanii.

Boris Johnson i-a cerut lui Tump să nu „arunce copilul cu apa de baie” și s-a angaja să lucreze cu el pentru a îmbunătăți acordul. Elementele care necesit rectificare, potrivit acestuia, includ „clauzele de caducitate”, care înseamnă că „după 2025, actuala înțelegere permite Iranului să facă rapid programe de îmbogățire care ar putea conduce la arme nucleare, fără nicio sancțiune”.

Potrivit lui Johnson, dacă Trump se retrage din acord, acesta va trebui să răspundă la întrebarea „ce urmează?”. „Chiar spunem că vom bombarda aceste facilități … chiar este asta o variant realistă?”.

Ministrul de Externe al Marii Britanii a atras atenția și asupra consecințelor.

„Lăsați-mă să vă reamintesc”, a spus acesta. „dacă iranienii își fac o armă nucleară, vom avea o cursă a înarmărilor în Orientul Mijlociu. Saudiții vor vrea una, egiptenii vor vrea una, Emiratele. Este deja o stare extrem de periculoasă, nu vrem să mergem pe acest drum. Nu mi se pare, în momentul de față, o soluție militară viabilă”.

 

TOP articole pe Jurnalul.ro:
Parteneri