I-am pus o mulțime de legume, perișoarele sunt pufoase și aromatizate cu mărar, iar borșul potrivit de acru și leușteanul proaspăt au completat perfect restul ingredientelor.
Să vă mai spunem cât e de ușor de preparat?
Vedeți și rețeta video de mai jos și o să vă convingeți!
INGREDIENTE
-
3 morcovi
-
1 rădăcină de pătrunjel
-
1 păstârnac
-
1⁄2 țelină
-
1 ardei gras roșu
-
1 legătură de ceapă verde
-
1 frunză de dafin
-
1 l borș
-
2 legături de leuștean
-
3 l apă
-
60 g unt
-
1 lingură de ulei de floarea-soarelui
-
200 g roșii cherry (sau roșii tocate în suc propriu)
- Pentru perișoare
-
500 g carne tocată de curcan
-
1 ou
-
3 linguri de orez
-
3 fire de ceapă verde
-
1 legătură de mărar
-
Cimbru
-
Sare
-
Piper
CUM SĂ FACEȚI
- Pentru perișoare, amestecați toate ingredientele într-un castron. Dacă amestecul este prea compact, adăugați treptat câte o lingură de apă rece, cât să puteți modela ușor perișoarele. Nouă ne-au ieșit 28 de bucăți.
- Tăiați legumele în cubulețe și le înăbușiți pentru 10 minute în amestecul de unt topit și ulei. Adăugați apa, sare, dafinul și lăsați să fiarbă 15 minute, acoperit. Separat, puneți borșul la fiert.
- Adăugați în supa de legume roșiile și ardeiul gras și lăsați să fiarbă 10 minute.
- Puneți apoi perișoarele formate și lăsați să fiarbă acoperit, pe foc mediu, 25 de minute. Dacă lichidul scade, mai completați cu apă fiartă.
- Gustați o perișoară și, dacă orezul este fiert, turnați borșul fiert în prealabil și lăsați să dea un clocot împreună.
- Închideți focul și adăugați leșteanul, pe săturate. Poftă bună și vouă!
REȚETĂ VIDEO
Ciorba de perisoare de curcan