Hidrologii au emis o alertă Cod roșu de inundații, în vigoare de sâmbătă, ora 10:00, până duminică, la ora 12:00, pe râul Prut, judeţul Botoşani. Sub Cod portocaliu sunt râuri din județele Botoşani, Iaşi şi Vaslui.
De sâmbătă ora 10.00 până luni ora 24.00 este alertă Cod galben pe râurile din bazinele hidrografice Timiş – sector aval S.H. Şag (judeţul Timiş), Jiu – sector aval S.H. Filiaşi – amonte S.H. Podari (judeţele Gorj şi Dolj) și Prut – sector aval S.H. Fălciu (judeţele: Vaslui şi Galaţi).
Pentru același interval, hidrologii au emis avertizare Cod portocaliu pe râurile din bazinele hidrografice: Prut – sector aval S.H. Oroftiana - amonte Ac. Stânca Costeşti (judeţul Botoşani), Prut – sector aval Ac. Stânca Costeşti – amonte S.H. Fălciu - ca urmare a tranzitării ȋn regim controlat prin Ac Stânca Costeşti a viiturilor formate anterior ȋn amonte de intrarea ȋn ţară (judeţele: Botoşani, Iaşi şi Vaslui).
Codul roșu e în vigoare în intervalul sâmbătă ora 10:00 – duminică ora 12:00 și vizează râurile din bazinul hidrografic Prut, sector aval S.H. Oroftiana - amonte Ac. Stânca Costeşti (judeţul Botoşani).
(sursa: Mediafax)