Medicii obstetricieni din judeţul Botoşani sunt îngrijoraţi de numărul mare de naşteri premature, în ultimii ani numărul mamelor care au născut înainte de termen crescând considerabil, cauzele fiind, în special, de natură socială.
Potrivit statisticilor, de la începutul acestui an, în Botoşani s-au născut prematur 98 de copii, în condiţiile în care, în 2016, au fost 219 astfel de naşteri.
Şeful Secţiei de Obstetrică şi Ginecologie a Spitalului Judeţean de Urgenţă (SJU) Mavromati, medicul Gina Puflea, susţine că fumatul, dar şi naşterile înainte de 18 ani reprezintă factori determinanţi ai apariţiei copiilor prematuri.
"Naşterea prematură presupune declanşarea naşterii înaintea de 37 de săptămâni. Există cauze care ţin de mediul social, de organismul matern, cauze care ţin de făt şi de anexele fetale. Cele mai frecvente sunt cauzele sociale şi aici mă refer la vârstele extreme, sub 18 ani sau peste 40 de ani. Fumatul este o cauză demonstrată de creştere a procentului de naşteri premature", a afirmat Puflea.
Cadrele medicale atrag atenţia că bebeluşii născuţi înainte de termen pot avea probleme de vedere, de auz sau patologii ale organelor interne. Cel mai mic bebeluş născut prematur în Botoşani a cântărit 700 de grame. Statistic, puţin peste 10% din numărul de naşteri pe an la maternitatea din judeţ sunt premature. AGERPRES