Jurnalul.ro Ştiri Externe Bratislava: Un summit european ratat

Bratislava: Un summit european ratat

Summitul informal al statelor membre ale UE, fără Marea Britanie, care a avut loc, vineri, la Bratislava, a fost „o ocazie pierdută”, a afirmat premierul italian, Matteo Renzi, într-un interviu apărut, duminică, în cotidianul „Corriere della Sera”, în care se declară dezamăgit, în special de președintele francez, Francois Hollande, și de cancelarul german, Angela Merkel.

Întrebat despre absența sa de la conferința de presă comună, susținută, vineri, de liderii francez și german, Renzi a spus că nu are „nicio problemă” cu Hollande și Merkel. „A face, însă, o conferință de presă în care nu spunem nimic nu este visul vieți mele", a afirmat el, continuând linia afirmațiilor dure la adresa conducerii UE. Dacă președintele francez și cancelarul german „vor să își petreacă după-amiaza scriind documente fără suflet și fără orizont, o pot face și singuri", a mai spus el. Cei trei lideri s-au întâlnit totuși, într-o atmosferă extrem de amicală, la sfârșitul lui august, în Mediterana, în largul micii insule italiene Ventotene, cu ocazia unei reuniuni menite să pregătească summitul de la Bratislava.

Nemulțumit de imigrație

 „I-am invitat la Ventotene pentru a construi un parcurs, nu pentru a admira priveliștea sau a mânca pește", a declarat premierul, referindu-se la întâlnirea din vară. Renzi se declară dezamăgit, în special de lipsa rezultatelor în privința problemei imigrației. „Nu putem permite ca problema imigrației să explodeze din cauza incapacității Europei", a subliniat el, ironizând apoi UE, care „construiește, cu miliarde, un nou sediu pentru Consiliul European". „Voi propune ca în fața sediului să fie pusă barca pe care Italia a recuperat-o de pe fundul mării și care acum se află în Sicilia”, a spus Renzi. Italia a scos la suprafață epava traulerului care s-a scufundat în largul Libiei, accident în care au murit 700 de imigranți.

 

Renzi afirmă că Italia nu este dispusă să se comporte ca și când UE ar funcționa

TOP articole pe Jurnalul.ro:
Parteneri