Jurnalul.ro Ştiri Locale 80 de brazi de Crăciun din leduri vor fi amplasați în cartierele Brașovului

80 de brazi de Crăciun din leduri vor fi amplasați în cartierele Brașovului

de Redacția Jurnalul    |   

Primăria Brașov va amplasa în acest an 80 de brazi de Crăciun din leduri în cartierele orașului. În total, 1,2 milioane de luminițe vor fi aprinse din 30 noiembrie în Brașov.

Primăria Brașov a anunțat marți că tema iluminatului de sărbători din această iarnă este ,,Clasic și elegant”. Astfel, vor fi iluminate și alte clădiri emblematice pentru Brașov, pe lângă cele de anii trecuți, iar atmosfera de sărbătoare va ajunge și în cartiere.

,,Ne pregătim să îi întâmpinăm pe brașoveni și turiști, începând cu 30 noiembrie, cu un oraș plin de culoare și lumină. Anul acesta ducem mai departe conceptul de a oferi bucuria sărbătorilor și în cartiere. Astfel, pe lângă extinderea iluminatului dincolo de zona centrală, vom avea 80 de brazi de Crăciun din instalație LED, în toate zonele orașului, astfel încât fiecare brașovean să simtă magia sărbătorilor de iarnă și aproape de casă. De asemenea, ne-am propus să <îmbrăcăm> în lumini de Crăciun mai multe clădiri decât în anii trecuți. Cinema Astra, Banca de cultură Apollonia și Poarta Șchei îi vor putea întâmpina pe brașoveni și turiști în haine de sărbătoare”, a declarat Allen Coliban, primarul Brașovului.

Acesta susține că tot iluminatul festiv este cu sistem LED, iar în timpul nopții va avea un program adaptiv, fie prin oprirea iluminatului pe marile bulevarde, fie prin reducerea fluxului luminos.

Pe lângă zona tradițională, anul acesta vor fi împodobite și Calea București, b-dul M. Kogălniceanu, str. Iuliu Maniu, b-dul Griviței, b-dul 15 Noiembrie, str. 13 Decembrie, Hărmanului, b-dul Victoriei, b-dul Gării, str. Toamnei, Șirul Livezii, Calea Poienii, Poiana Brașov.

Vom avea iluminat festiv și în parcurile Titulescu, Trandafirilor, Tractorul, Centrul Civic, în zona După Ziduri, pe Aleea Tiberiu Brediceanu, în piațetele Sf. Ioan, Apollonia Hirscher, Brassai, pe pietonalul Uranus și pe cel din Valea Cetății.

Brăduții din leduri din cartiere vor avea o înălțime de 6 metri și o lățime de 3,5 metri, vor avea 1.200 de leduri fiecare și vor fi amplasați în zonele de interes din cartiere sau intens circulate, cum ar fi parcuri sau locuri de joacă.

„Pentru că reducerea consumurilor de energie electrică este o prioritate, în noile zone în care avem iluminat de sărbători, acesta va fi oprit în intervalul 1.00 - 6.00 (noaptea), iar în centrul istoric, în același interval, vom reduce fluxul luminos. Va rezulta astfel o reducere cu 41%.a consumului de energie electrică”, a transmis Primăria Brașov.

(sursa: Mediafax)

 

Subiecte în articol: brazi Crăciun
TOP articole pe Jurnalul.ro:
Parteneri