Brazilia este în alertă roșie de căldură, iar consumul de electricitate atinge cote fără precedent, populația punând în funcțiune orice aparat care poate face răcoare. Toate acestea se întâmplă în condițiile în care mai este o lună până la venirea verii în emisfera sudică.
La sfârșitul săptămânii trecute, cântăreața americană Taylor Swift și-a anulat concertul de la Rio de Janeiro, după ce un fan s-a simțit rău înaintea spectacolului și a murit la spital.
Încă de acum două săptămâni, datele oficiale au arătat că temperaturile medii curente sunt deasupra mediilor istorice înregistrate în Brazilia în perioada iulie-octombrie.
Potrivit specialiștilor, episoadele de căldură extremă devin mai lungi și mai intense în multe locuri de pe glob și vor continua atâta timp cât vor mai fi emise gaze cu efect de seră.