Jurnalul.ro Sport Sporturi BRD Bucharest Open. Simona Halep, după calificarea in sferturi: "Voi încerca să câştig acest turneu"

BRD Bucharest Open. Simona Halep, după calificarea in sferturi: "Voi încerca să câştig acest turneu"

Jucătoarea română de tenis Simona Halep a declarat joi seară, într-o conferinţă de presă, că va încerca să câştige BRD Bucharest Open.

"Toată lumea se aşteaptă să câştig competiţia de la Bucureşti. Desigur, şi eu vreau să câştig acest turneu, dar până acolo mai este mult, iar acum mă gândesc doar la următorul meci", a spus Simona Halep.

În continuare, ea a menţionat: "Faţă de primul meci, acum a fost mai bine, m-am acomodat cu suprafaţa de zgură, cu atmosfera de acasă. Chiar dacă am făcut destule greşeli, a fost un meci destul de bun pentru mine".

Despre viitoarea sa adversară, Danka Kovinic, din Muntenegru, ea a precizat: "Ştiu că are un joc solid, iar pentru mine va fi cu siguranţă un meci dificil. Am însă şansa mea şi voi face tot ce pot să mai câştig o partidă".

Simona Halep, principala favorită, s-a calificat în sferturile de finală ale turneului BRD Bucharest Open (WTA), dotat cu premii totale de 226.750 dolari, după ce a dispus cu 6-4, 6-3 de bulgăroaica Isabella Şinikova, joi, la Arenele BNR din Capitală.

Sursa: AGERPRES

Subiecte în articol: simona halep brd bucharest open tenis
TOP articole pe Jurnalul.ro:
Parteneri