Guvernul condus de Theresa May a primit o lovitură năucitoare în Camera Lorzilor, care a votat un amendament ce lasă ușa deschisă pentru menținerea Marii Britanii în uniunea vamală europeană, chiar după ieșirea din UE. May declarase constant că Regatul Unit va părăsi piața unică și uniunea vamală după ce se va retrage din blocul comunitar, în martie anul viitor, astfel ca Londra să poată negocia propriile acorduri de comerț liber cu oricine dorește.
Amendamentul, adoptat cu 348 de voturi pentru și 225 împotrivă, s-a bucurat de sprijinul unei grupări rebele din Partidul Conservator, marcând astfel diviziunea existentă în momentul de față în rândul formațiunii politice conduse de May asupra modului de abordare a strategiei Brexit. Textul legislativ, adoptat miercuri seară, ar putea să o constrângă pe șefa executivului britanic să negocieze „termenii unui aranjament în privința uniunii vamale” și să prezinte apoi un raport Parlamentului de la Londra despre rezultatul acestor tratative. May și-ar fi dorit o lege care să stipuleze explicit că Regatul Unit trebuie să se retragă din uniunea vamală și, din acest motiv, votul din Camera Lorzilor (camera superioară a Parlamentului britanic) reprezintă o gravă înfrângere administrată guvernului de la Londra. Adoptarea amendamentului a reaprins dezbaterile furtunoase asupra uneia dintre cele mai controversate dileme din dosarul Brexit: îi este mai bine Marii Britanii în interiorul unei uniuni vamale renegociate cu europenii sau, pe cont propriu, tratând de una singură înțelegeri comerciale cu parteneri din întreaga lume?
„Camera Lorzilor, cuib de vipere”
O serie de membri pro-Brexit din Camera Lorzilor au reacționat vehement. „Asistăm la o încercare de a crea diviziune și confuzie” și în Camera Comunelor (camera inferioară a Parlamentului britanic), a tunat lordul Forsyth, fost membru conservator al cabinetului de la Londra. „Ceea ce se întâmplă aici este rezultatul acțiunii celor care refuză verdictul poporului britanic și cred că aceștia se joacă cu focul”, a adăugat el, avertizând că atitudinea anumitor lorzi îi plasează pe „reprezentanții nobilimii împotriva oamenilor”. Pe aceeași linie, europarlamentarul Mike Hookem, adjunct al liderului UKIP, partid eurosceptic și xenofob, a calificat Camera Lorzilor drept „un cuib de vipere, format din membri nealeși, care par hotărâți să anuleze rezultatul referendumului asupra UE”. „Menținerea țării în uniunea vamală este o trădare absolută a Brexit și lorzii știu asta”, a spus el. De cealaltă parte, susținătorii amendamentului afirmă că mediul britanic de afaceri dorește o uniune vamală, iar o asemenea inițiativă nu înseamnă rămânerea automată a Londrei într-o astfel de uniune, ci doar informarea Parlamentului asupra pașilor luați în această privință.
O uniune vamală care stabilește tarife externe pentru bunuri importate în UE și permite libera circulație a acestora ar oferi și o soluție la problema evitării unei „frontiere dure” între Republica Irlanda și provincia britanică Irlanda de Nord.
„Conform amendamentului, vom continua să plătim în fiecare săptămână milioane de lire către UE și vom menține granițele deschise pentru cetățenii din UE”.
Mike Hookem, lider UKIP