Jurnalul.ro Ştiri Externe Brexit: Londra va rămâne 'de neclintit ca o stâncă' în sprijinul său pentru Gibraltar, asigură Boris Johnson

Brexit: Londra va rămâne 'de neclintit ca o stâncă' în sprijinul său pentru Gibraltar, asigură Boris Johnson

Ministrul britanic de externe Boris Johnson a dat asigurări că Londra va rămâne 'de neclintit ca o stâncă' în sprijinul său pentru Gibraltar, după ce Uniunea Europeană a oferit Spaniei drept de veto asupra relaţiei viitoare cu blocul comunitar a acestui teritoriu britanic de peste mări, transmite sâmbătă Reuters. 

'La fel ca întotdeauna, Marea Britanie rămâne de neclintit ca o stâncă în sprijinul nostru pentru Gibraltar', a scris Boris Johnson pe Twitter, după o discuţie telefonică purtată vineri seară cu Fabian Picardo, şeful executivului din Gibraltar. 

Madridul pretinde suveranitatea acestui teritoriu - cedat Londrei în 1713 -, iar subiectul a provocat adeseori tensiuni diplomatice cu guvernul britanic. 

Enclava, ce numără 32.000 de locuitori pe numai 7 km pătraţi în sudul Spaniei, va fi exclusă automat din UE după ce ieşirea Regatului Unit din blocul comunitar va deveni efectivă. 

Circa 52% dintre britanici s-au pronunţat în favoarea ieşirii din UE la referendumul din iunie 2016, însă 96% dintre alegătorii din Gibraltar au votat pentru a rămâne în UE. 

Este de aştepta ca statului Gibraltarului post-Brexit să constituie unul din cele mai litigioase puncte ale negocierilor complexe ce se vor desfăşura în următorii ani. 

Potrivit proiectului liniilor directoare ale UE în viitoarele negocieri cu Marea Britanie, Gibraltarului nu i se va aplica niciun acord între UE şi Londra în absenţa unui acord separat între Spania şi Regatul Unit. Guvernul de la Madrid s-a declarat mulţumit cu această poziţie.AGERPRES

TOP articole pe Jurnalul.ro:
Parteneri