Premierul britanic Theresa May le-a solicitat joi parlamentarilor să ajute la găsirea unui compromis asupra acordului de retragere a Regatului Unit din Uniunea Europeană, după ce miercuri seară a obţinut o amânare a Brexitului după discuţii ''dificile'' cu liderii celorlalte state membre ale UE, transmite DPA.
Premierul britanic a convenit joi seară cu liderii statelor din UE27 să amâne Brexitul cu şase luni, până la 31 octombrie 2019, răgaz în care guvernul de la Londra va încerca să ajungă la un acord cu opoziţia laburistă pentru adoptarea acordului de retragere, deja respins de trei ori de parlamentul britanic.
May le-a transmis joi parlamentarilor britanici că tratativele de la Bruxelles au fost ''dificile şi nesurprinzător de mulţi dintre partenerii noştri europeni împărtăşesc frustrarea profundă pe care ştiu că mulţi dintre cei din această Cameră o simţim cu privire la actualul impas''.
Theresa May a adăugat că discuţiile în desfăşurare cu opoziţia laburistă cu privire la posibila cale de a avansa sunt constructive şi şi-a exprimat speranţa că ele vor avea drept rezultat o ''singură abordare unificată'', care va fi prezentată parlamentului.
Principala cerere a laburiştilor este aceea ca britanicii să rămână într-o uniune vamală pe termen lung cu UE după Brexit.
Pe de altă parte, şefa executivului britanic a subliniat că data Brexitului şi participarea Regatului Unit la alegerile de la finalul lunii mai pentru Parlamentul European ''rămân la decizia Camerei Comunelor''.
''Alegerile cu care ne confruntăm sunt absolute şi calendarul este clar. Cred că acum trebuie să ne accelerăm eforturile pentru a ajunge la un consens asupra unui acord care este în interesul naţional'', a încheiat Theresa May.
Anterior, liderul Partidului Laburist britanic, Jeremy Corbyn, indicase că guvernul este dispus să facă unele compromisuri în domenii cheie care au împiedicat susţinerea acordului de retragere de către opoziţia laburistă.
''Discuţiile care au loc acum între opoziţie şi guvern sunt serioase şi detaliate şi eu salut angajamentul constructiv de până acum. De asemenea, salut semnalele dinspre guvern că poate fi dispus să-şi schimbe poziţia în domenii cheie care au împiedicat ca acordul prezentat de prim-ministru să aibă sprijinul acestei părţi a Camerei'' Comunelor, a declarat Corbyn în parlament.AGERPRES