Jurnalul.ro Sport Sporturi Brittney Griner, primul meci în WNBA după detenția din Rusia

Brittney Griner, primul meci în WNBA după detenția din Rusia

de Redacția Jurnalul    |   

 Brittney Griner a jucat vineri pentru prima dată din 2021 cu echipa sa Phoenix Mercury, intrând pe teren mult mai devreme decât se aștepta pentru meciul din pre-sezon împotriva celor de la Los Angeles Sparks, după detanția din Rusia.

Dubla medaliată cu aur la Jocurile Olimpice a fost eliberată la sfârșitul anului trecut, după ce a fost arestată în februarie 2022, din una dintre cele mai cunoscute colonii penitenciare din Rusia, în cadrul unui schimb de prizonieri de mare anvergură cu Statele Unite.

„Nu credeam că voi juca baschet atât de repede", a declarat Griner reporterilor după ce Sparks a câștigat cu 90-71.

Griner a fost întâmpinată vineri de urale la Footprint Center din Phoenix, când a ieșit din tunel și a intrat pe teren.

Cea care a fost de opt ori All-Star a intrat în primul minut cu o aruncare de două puncte și a avut 10 puncte cu trei recuperări în 17 minute.

Jucătoarea în vârstă de 32 de ani, care lucrează la o carte de memorii despre arestarea și încarcerarea sa, a declarat că sezonul care urmează îi oferă oportunitatea de a se concentra din nou asupra jocului.

››› Vezi galeria foto ‹‹‹

(sursa: Mediafax)

Subiecte în articol: brittney griner WNBA detenție Rusia
TOP articole pe Jurnalul.ro:
Parteneri