„La întrebarea aceasta liderii sunt în măsură, sunt îndreptățiți să răspundă, însă eu pot să spun din culise că nu”, spune Marius Budăi, întrebat dacă se vor mai purta negocieri pentru rotativa guvernamentală până când la încetarea grevei profesorilor.
Marius Budăi apreciază că decizia liderilor coaliției „a fost una înțeleaptă”.
„Eu o susțin 100%. Din punctul nostru de vedere, pentru noi, în afara oricăror funcții politice pe care puteam să le negociem zilele și puteam ieri (duminică - n.r.) să ne întâlnim să discutăm despre viitoarele funcții publice, am preferat să ne întâlnim cu sindicatele din Eductație din respect pentru cei 300.000 de lucrători și din grijă pentru cei peste 3 milioane de copii, pentru că acei copii nevinovați nu trebuie să sufere”, adaugă ministrul Muncii.
El a făcut un apel la dialog.
„Au fost admise ieri anumite soluției pe care liderii coaliției le-au propus. Suntem în continuare în dialog și facem apel la dialog, astfel încât ceea ce se poate rezolva acum să se rezolve. Marcel Ciolacu a spus foarte clar și s-a convenit în coaliție că tot ce înseamnă educație va fi prioritar în următorul program de guvernare al coaliției, dar și prioritar când se întocmește legea educației”, încheie Budăi.
(sursa: Mediafax)